Prefera Foods introduce o nouă gamă de produse fresh în marile lanţuri de retail

Autor: Andra Stroe Postat la 07 octombrie 2019 99 afişări

Prefera Foods a lansat o nouă gamă de produse fresh pe segmentul ready meals:“de Azi“. După marca premium “Capricii şi Delicii”, compania a investit, în ultimul an, aproximativ 4 milioane de euro pentru dezvoltarea acestui segment.

Prefera Foods introduce o nouă gamă de produse fresh în marile lanţuri de retail

Noua gamă de produse fresh “de Azi“, disponibilă deja în marile lanţurile de magazine (Auchan, Carrefour, Cora, Kaufland, Lagardere, Metro, Profi, Real), cuprinde cinci tipuri de supă cremă de legume, şase variante de smoothie-uri şi trei sucuri fresh, destinate promovării unei alimentaţii echilibrată şi unui stil de viaţă armonios.

Planurile de extindere vizează includerea acestor supe şi în canale alternative de vânzări, cum ar fi automatele de vânzări şi benzinării. Compania are în vedere crearea unui ambalaj, tot din sticlă, dar mult mai potrivit acestei modalităţi de comercializare.

Compania estimează că, până la finalul acestui an, gama ”de Azi” va ajunge la 10% din totalul vânzărilor Prefera Foods. Anul trecut, compania a avut o cifră de afaceri de aproximativ 12,3 milioane de euro. Prefera Foods are o tradiţie de 10 ani şi este cotată, în prezent, drept unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa conservelor, având fabrică de producţie în judeţul Alba.

În 2017, antreprenorul Raul Ciurtin a  preluat pachetul majoritar şi, tot atunci, compania a trecut printr-un amplu proces de restructurare şi modernizare a portofoliului, ce a coincis şi cu relansarea pe piaţă a mărcii premium, ”Capricii şi Delicii”. În această gamă sunt pateuri de ficat, paste vegetale din seminţe de floarea-soarelui, zacuscă, ciorbe şi mâncăruri gătite.

Totodată, portofoliul Prefera Foods a fost extins, tot în 2017, prin preluarea fabricii Salconserv din Mediaş. Astfel, sub marca ”Salconserv” a fost revitalizat un brand cu vechime, prin îmbinarea reţetelor tradiţionale cu rafinamentul culinar modern.  

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
produse,
retail,
vanzari

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.