Povestea tânarului care a reuşit să speculeze una dintre cele mai arzătoare probleme ale societăţii şi să facă bani din asta

Postat la 26 noiembrie 2019 13144 afişări

Povestea tânarului care a reuşit să speculeze una dintre cele mai arzătoare probleme ale societăţii şi să facă bani din asta

După ce s-a confruntat cu momente în care ar fi vrut să iasă din casă dar nu găsea niciun prieten disponibil, programatorul Andrei Stoiculescu a „scris codul” pentru problema sa: a dezvoltat o aplicaţie care îi ajută pe utilizatori să găsească în oraşul în care locuiesc oameni cu pasiuni comune, alături de care să ia cina, să meargă la teatru sau la o simplă plimbare în parc.

„Cumva este amuzant că apelăm tot la tehnologie şi tot la o aplicaţie pentru a-i scoate din casă. Asta e unealta, e un cal troian”, spune fondatorul businessului. Ideea de a dezvolta aplicaţia Jummpi, lansată anul acesta în luna mai, i-a venit în 2016. „Acum câţiva ani eram în casă, era vară, era frumos şi mă gândeam că aş face ceva amuzant dar nu ştiam exact ce şi nici cu cine.

Tocmai apăruse în România Tinder. Eu sunt programator şi am fost şocat de ideea că există o aplicaţie care arată atât de simplu. Deci, coroborat cu ideea mea, am spus că aş putea să fac şi eu asta. Şi la puţin timp m-am apucat de aplicaţie”, povesteşte Andrei Stoiculescu.

La acea vreme lucra într-o multinaţională, aşa că şi-a dat demisia pentru a se concentra pe crearea aplicaţiei, însă când a realizat că nu o poate termina aşa de repede pe cum credea, s-a întors la job. Pe parcurs, investiţia în crearea şi lansarea platformei s-a ridicat la aproximativ 15.000 de euro din fonduri proprii, „pentru că aveam nevoie de consultanţi şi de branding, adduri, hosting”, menţionează fondatorul businessului.

La început a lucrat singur la crearea platformei, dar după ce a făcut un demo a început să caute noi parteneri pe LinkedIn. „Uşor, uşor am început să găsesc oameni şi aşa am strâns echipa actuală de şase persoane – patru programatori, un designer şi un şef al departamentului de marketing şi comunicare”, adaugă el.

Rolul de CMO (chief marketing officer) a fost preluat de Irina Leca, antreprenoarea care i-a fost alături lui Andrei Pitiş la fondarea brandului Vector Watch, achiziţionat de Fitbit. Ea este şi cofondator al Jumppi şi s-a alăturat echipei în urmă cu o lună, însă momentan lucrează pentru aplicaţie, ca şi ceilalţi membri, doar în timpul liber sau în weekenduri, în contextul în care toţi sunt angajaţi în prezent în alte companii. „Cred că îţi rămâne în sânge antreprenoriatul şi îmi place foarte mult ideea de a aduna şi de a găsi modelul de business câştigător.

CITITI ARTICOLUL INTEGRAL AICI 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
aplicatie,
casa,
refuz,
dezvoltare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.