Povestea Anei Maria Simoiu, antreprenoarea care a renunţat la cariera de economist pentru a-şi construi propriul business

Autor: Andra Stroe Postat la 19 decembrie 2019 461 afişări

După mai mulţi ani de lucru în domeniul economic, antreprenoarea Ana Maria Simoiu a decis să înlocuiască tastatura calculatorului şi excelurile cu cleştii, pensetele şi cristalele Swarovski, pentru a urma un vis mai vechi: acela de a deveni artist bijutier.

Cu o diplomă în marketing şi una în business management, Ana Maria Simoiu spune că trecerea de la economist la artist bijutier a fost, în cazul ei, inevitabilă. „Pasionată dintotdeauna de arte, dar născută într-o familie de ingineri, paşii mi-au fost îndrumaţi către ştiinţele exacte. Am activat timp de aproape 15 ani în domeniul economic”, povesteşte antreprenoarea. Declicul s-a produs în momentul în care a intrat în atelierul unui designer român: „Creaţiile şi liniştea celor care îşi desfăşurau activitatea în acel atelier m-au fermecat. Ajunsă acasă, am ştiut exact care va fi drumul meu”.

În plus, spune că nu s-a regăsit niciodată într-o corporaţie. „A fost doar un job pe care trebuia să îl fac, şi îl făceam bine, dar fără implicare emoţională. Eram ca o maşină care timp de 8 ore stătea pironită în faţa unui computer şi butona cifre. Mi-am dorit altceva. Mi-am dorit să creez. Acum timpul zboară şi nu simt când se întunecă, iar eu sunt tot în atelier.”

În 2016 a renunţat la jobul din corporaţie şi a început pregătirea profesională de bijutier, urmând o serie de cursuri de specialitate. Nu a trecut decât un an până să ia fiinţă, în mod oficial, afacerea Bubble of Beauty, cu un atelier deschis în Râmnicu Vâlcea; a început activitatea cu mai multe colecţii, urmate de alte minicolecţii lansate în fiecare sezon. „Intenţionăm ca măcar de două ori pe an să lansăm colecţii total noi.” Investiţia iniţială a fost de câteva zeci de mii de euro în utilaje şi alte câteva mii de euro în formare profesională. „Am avut în permanenţă susţinerea familiei”, menţionează fondatoarea businessului.

În prezent, bijuteriile Bubble of Beauty sunt comercializate pe site-ul propriu al companiei şi pe alte cinci platforme de vânzare de produse create de designeri români. „Ponderea cea mai mare în vânzări o regăsim pe site-ul propriu, care a prins foarte bine în rândul iubitoarelor de bijuterii lucrate manual.”

Preţurile accesoriilor pornesc de la 50 lei, pentru bijuteriile mici, şi urcă în funcţie de materia primă folosită şi de complexitatea modelului până la câteva sute de lei. „Spre surprinderea noastră, datorită colecţiilor unicat, veniturile în primele luni de activitate au fost foarte bune. Pe măsură ce businessul a crescut şi am mărit treptat bugetul de promovare, totul a crescut exponenţial”, spune fondatoarea businessului. Pentru moment, echipa Bubble of Beauty realizează bijuterii din argint, accesorizate cu pietre preţioase si cu elemente Swarovski, însă planurile pentru anul 2020 sunt de a începe şi realizarea din bijuterii unicat din aur.

Simoiu estimează că va încheia acest an cu o cifră de afaceri de aproximativ 55.000 – 60.000 de euro. „Noi considerăm că a fost un an bun, greu, cu multe investiţii şi cu multă muncă, dar în acest moment credem că totul a intrat pe un făgaş normal. Fiecare angajat ştie ce are de făcut, ştie că ţinem foarte mult la calitate şi credem că trendul Bubble of Beauty este ascendent.” Ana Maria Simoiu spune că principalele provocări în dezvoltarea businessului au constat în găsirea resursele financiare pentru demararea şi promovarea afacerii, cât şi a celor umane, care sunt foarte greu de găsit. Echipa este formată în prezent din trei persoane, „însă, cât de curând, sperăm să se mărească pentru a reuşi să satisfacem un număr cât mai mare de clienţi”.

În ceea ce priveşte profilul clienţilor ţintă, antreprenoarea spune că bijuteriile Bubble of Beauty se adresează persoanelor care vor să iasă din tipare şi care conştientizează valoarea produselor handmade. „Piaţa bijuteriilor handmade este o piaţă liberă, concurenţială, în plină expansiune. Acest fapt nu poate fi decât îmbucurător pentru noi. Ne provoacă să aducem în permanenţă infuzie de noutate şi să ne pliem pe cerinţele consumatorilor de frumos”, descrie Simoiu industria în care activează.

Potrivit ei, timpul necesar producerii unei bijuterii nu poate fi estimat. „Sunt bijuterii care necesită multe ore, zeci de ore de muncă. De la idee la conturarea acesteia şi abia apoi putem vorbi de manufacturare. Bijuteria handmade este o bijuterie cu poveste, cu răbdare şi dedicaţie.” Până în prezent, antreprenoarea spune că, în ciuda faptului că nu a ţinut o socoteală strictă a comenzilor, a depăşit 1.000 de piese vândute. „Consumatorii de handmade şi bijuterii de autor au devenit de la an la an mai conştienţi că acestea sunt produse de lux şi că unicitatea şi calitatea lor se reflectă şi în preţ”, notează fondatoarea businessului.

Cum stă însă România la capitolul artişti bijutieri? „Mulţi tineri au început să îşi îndrepte paşii către ideea de meserie, de meştesug. Cei care acced către o carieră de artist bijutier pot urma cursuri de formare profesională atât în ţară, cât şi în afară”, susţine Simoiu. Ea adaugă că, pentru a dezvolta un business din crearea bijuteriilor, este nevoie de instruire profesională, de creativitate, cât şi de viziune. „Şi când spun viziune, mă refer la aceea de dezvoltare a businessului. Nu este suficient să realizezi mecanic o bijuterie, e nevoie de mult mai mult pentru a reuşi. Faptul că am absolvit secţia de marketing din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, iar mai apoi am urmat un masterat în business management mă ajută enorm în înţelegerea mecanismului de dezvoltare a brandului Bubble of Beauty”, subliniază antreprenoarea.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.