Ponta, întrebat dacă susţine legea UNPR de taxare a marilor averi: Nu mărim taxe şi impozite în 2015

Autor: Liviu Dadacus Postat la 02 decembrie 2014 48 afişări

Premierul Victor Ponta a fost întrebat, marţi, la Parlament, dacă susţine proiectul UNPR privind taxarea marilor averi, el precizând că în 2015 nu se vor mări taxe şi impozite.

”Susţin încă o dată şi de aceea vreau să răspund de fiecare dată foarte clar şi foarte precis: susţin faptul că azi, când vorbim, putem să nu mărim nicio taxă şi nicun impozit pentru 2015 şi să aplicăm tot ceea ce e deja adoptat. Eu pot să vă spun ceea ce este azi şi ceea ce se aplică în 2015: nu se cresc taxe şi impozite şi nu se renunţă la niciuna a din măsurile adoptate şi aici mă refer reducerea CAS, indexarea pensiilor”, a spus Ponta.

El a arătat că alte măsuri de politică fiscal-bugetară vor fi discutate în primul rând în coaliţia de guvernare, după care vor fi discutate cu partenerii europeni. ”Eu sunt prim-ministru, eu nu pot să-mi dau cu părerea sau să fac analize”, a mai spus Ponta.

Preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, a declarat, marţi, că formaţiunea sa îşi propune să reintroducă în dezbaterea parlamentară proiectele legislative privind taxarea marilor averi şi reducerea vârstei de vot de la 18 ani la 16 ani.

„Vrem azi să reintroducem în dezbaterea publică două priecte importante pentru UNPR - taxarea marilor averi, şi vă aduceţi aminte că acum 3 ani doar două voturi în Parlament au făcut ca această lege să nu treacă, precum şi reducerea vârstei de vot de la 18 ani la 16 ani”, a spus Oprea.

Proiectul de lege propus de UNPR prevede ca averile peste 450.000 de euro să fie taxate cu 1%.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PONTA,
UNPR,
AVERI
/actualitate/ponta-intrebat-daca-sustine-legea-unpr-de-taxare-a-marilor-averi-nu-marim-taxe-si-impozite-in-2015-13692740
13692740
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.