Cine-ajunge primul

Postat la 11 august 2009 7 afişări

Integrarea cat mai rapida in zona euro a ajuns, cel putin pentru o parte din tarile est-europene, o cursa contracronometru, unde cine poate dovedi ca e in stare sa ajunga la finis culege laurii unei victorii (deocamdata simbolice) in lupta cu criza si recesiunea.

Polonia va conduce plutonul tarilor central- si est-europene care vor adopta moneda unica europeana in urmatorul deceniu, avand sanse sa intre in zona euro in 2014-2015, conchide un raport al Morgan Stanley publicat saptamana trecuta.Cu doar cateva zile inainte, ministrul de finante bulgar Simeon Djankov declara ca guvernul de la Sofia a inceput deja sa pregateasca documentatia pentru a solicita oficial intrarea tarii, incepand din noiembrie, in Mecanismul European al Ratelor de Schimb (ERM II), care preceda cu doi ani aderarea la zona euro.

Conform raportului Morgan Stanley, Polonia a abandonat luna trecuta tinta initiala, de a adopta euro in 2012, din cauza situatiei nesatisfacatoare a finantelor publice, a cursului de schimb volatil si a lipsei consensului politic al partidelor. Varsovia urmeaza sa anunte in urmatoarele luni noul termen asumat pentru aderarea la zona euro. Pasquale Diana, economist la Morgan Stanley din Londra, afirma insa ca nu numai Polonia are asemenea probleme, stiut fiind ca la ora actuala niciun stat comunitar din zona nu indeplineste criteriile de convergenta cerute pentru adoptarea euro. Un deficit fiscal limitat la 3% din PIB este “o perspectiva indepartata” pentru toate tarile estice membre ale UE, apreciaza Pasquale Diana. In Polonia, Cehia si Romania, deficitele vor oscila in jur de 6% din PIB in acest an, vor fi chiar mai mari in 2010 si este improbabil sa fie aduse la nivelul optim pana in 2013-2014.

Ponderea datoriei publice in PIB se apropie “periculos” de 60% in Polonia si de 80% in Ungaria. Totusi, dupa Polonia, cele mai mari sanse de a adera la euro dupa 2015 le-ar avea Ungaria, Bulgaria si Romania, considera economistul. Criteriile de convergenta pentru adoptarea euro se refera la limite maxime pentru deficitul bugetar (3% din PIB), datoria publica (60% din PIB), inflatie (maximum 1,5% peste media celor trei state din zona euro cu cea mai mica inflatie), dobanzi (rata nominala a dobanzii pe termen lung trebuie sa fi e cu cel mult 2% peste aceea din cele trei tari ale zonei euro cu cea mai mica inflatie) si curs de schimb (marja de fluctuatie de plus/maxim 15% fata de un reper fix de curs pe parcursul a doi ani consecutiv).

Pentru Bulgaria, declaratia lui Djankov este in primul rand o proba de ambitie a noului cabinet instalat dupa alegerile din iulie. In varsta de 39 de ani, fostul economist- sef al Bancii Mondiale si-a preluat mandatul anuntand o prognoza economica mai proasta decat cea a fostului guvern socialist (-6,3% in 2009) si criticand starea deplorabila in care spune ca fosta guvernare a lasat bugetul. Bulgaria ramane cea mai saraca dintre statele estice membre ale UE, dar are un atu sau cel putin asa lasa sa se inteleaga autoritatile: consiliul monetar, care din 1997 incoace leaga cursul leva de euro. Acest regim monetar va permite Bulgariei sa faca fata mai bine restrictiilor din ERM II, considera finantistii de la Sofia.

Sublinierea avantajului reprezentat de legarea levei de euro este foarte importanta acum, cand dezastrul economic din Letonia, alta tara cu consiliu monetar (si ea aspiranta la zona euro), a aprins multe discutii despre oportunitatea renuntarii la acest regim, dar si despre efectele in lant pe care schimbarea regimului monetar dintr-o tara le-ar avea in toata regiunea. O analiza a EFG Eurobank, grupul elen care in Bulgaria detine Postbank, sustine ca aranjamentul de curs valutar din Bulgaria este mult mai sustenabil decat cel din tarile baltice gratie rezervelor valutare mai mari, situatiei mai bune a finantelor publice, expunerii mai reduse la criza si unui sistem bancar mai bine capitalizat.

In plus, Simeon Djankov estimeaza ca inflatia anuala va scadea la 2,8% pana la sfarsitul lui 2009. Contextul greu previzibil al crizei face insa ca orice estimare economica, si cu atat mai mult cele ce privesc evenimente plasate in urmatorul deceniu, sa fie luata cu o doza serioasa de indoiala. Nu mai departe de luna aprilie, agentia de rating Fitch aprecia ca datele probabile de adoptare a euro vor fi 2013 pentru Estonia, Lituania si Polonia, 2014 pentru Cehia, Ungaria si Letonia, respectiv 2015 pentru Bulgaria si Romania.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
criza,
recesiune,
lauri,
polonia,
euro,
finante
/actualitate/politic/cine-ajunge-primul-4739830
4739830
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.