Platformă pentru sprijinirea refugiaţilor din Ucraina

Autor: Andreea Tobias Postat la 26 februarie 2022 40 afişări

Platformă pentru sprijinirea refugiaţilor din Ucraina

O platformă pentru sprijinirea refugiaţilor din Ucraina poate fi accesată începând de sâmbătă în România. Sunt deja peste 100 de oferte de implicare, spune purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

Cărbunaru a declarat, sâmbătă, că premierul Nicolae Ciucă a decis constituirea unui grup de coordonare a asistenţei umanitare destinate refugiaţilor din Ucraina. Acest grup este constituit la nivelul cancelariei premierului şi colaborează cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă pentru a coordona toate iniţiativele de sprijin.

Începând de sâmbătă poate fi accesată o platformă în acest sens, unde orice voluntar poate sprijini practic refugiaţii din Ucraina.

„Vor putea accesa această platformă, care este deja funcţională, menţionând doar câteva informaţii: denumirea organizaţiei, persoana de contact, numărul de telefon, adresa de email şi tipul de resurse pe care le pot oferi: bunuri materiale, servicii, produse alimentare, spaţii de cazare, facilităţi de transport şi aşa mai departe. În acest fel, ne asigurăm că atât eforturile care se fac la nivel central, cât şi la nivel local sunt integrate şi corelate cu cele pe care voluntarii sau alte categorii dispuse să se implice în acest efort le fac”, afirmă Cărbunaru.

Potrivit acestuia, sunt deja până la acest moment peste 100 de oferte de implicare care au fost centralizate pe platformă.

De asemenea, la cancelaria prim-ministrului vor fi integrate toate cererile de sprijin primite de România din Ucraina, „tocmai pentru a aşeza într-o formă cât mai eficientă sprijinul pe care românii ca popor este dispus să îl ofere”.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
platformă,
sprijin,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.