PIB-ul unei ţări din America de Sud va creşte cu 86% în 2020

Postat la 04 noiembrie 2019 233 afişări

Fondul Monetar Internaţional (FMI) estimează o creştere economică de 86% pentru Guyana, una dintre cele mai mici ţări din America de Sud din punctul de vedere al populaţiei şi al teritoriului, transmite CNBC.

PIB-ul unei ţări din America de Sud va creşte cu 86% în 2020

Ţara sud-americană este aşteptată să înregistreze cel mai alert ritm de creştere economică din lume anul viitor, după prognozele Fondului. Guyana, o ţară cu 780.000 de locuitori ce se învecinează cu Brazilia şi Venezuela, va înregistra astfel un salt economic masiv de la un avans al PIB-ului de 4,4% în 2019 odată ce va demara producţia de petrol din proaspăt descoperitele sale rezerve masive din offshore.

Ţara sud-americană are cele mai mari rezerve de petrol din lume per locuitor iar noi descoperiri se fac constant. În comparaţie cu Arabia Saudită, ce are 1.900 de barili în rezerve offshore/persoană, Guyana are 3.900 de barili offshore pentru un locuitor.

Guyana este aşteptată să demareze pentru prima data producţia de petrol luna viitoare, o dezvoltare ce va transforma dinamica economică în singura ţară nativ vorbitoare de engleză din America de Sud.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
america,
crestere,
pib,
fmi,
crestere economica,
fond

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.