Parlamentul a aprobat înfiinţarea Comisiei de anchetă a eventualelor fraude la europarlamentare

Postat la 26 iunie 2019 30 afişări

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a adoptat, miercuri, înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă pentru investigarea eventualelor nereguli şi fraude semnalate în spaţiul public cu ocazia derulării procesului electoral la alegerile din 26 mai 2019.

Parlamentul a aprobat înfiinţarea Comisiei de anchetă a eventualelor fraude la europarlamentare

Parlamentul a adoptat, miercuri, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, proiectul de Hotărâre privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă pentru investigarea eventualelor nereguli şi fraude semnalate în spaţiul public cu ocazia derulării procesului electoral la alegerile din 26 mai 2019.

Preşedintele acestei comisiei va fi Lia Olguţa Vasilescu. Senatorul PSD Viorel Salan şi deputatul PNL Cristina Trăilă vor fi vicepreşedinţi. Alţii membrii din partea social-democraţilor vor mai fi şi deputaţii Florin Iordache, Cătălin Rădulescu şi Eugen Nicolicea.

Senatorul ALDE Daniel Zamfir a fost desemnat secretar.

Pro România şi grupul minorităţilor au anunţat că nu desemnează membri în Comisie.

Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a declarat că dacă ALDE nu ar fi obţinut un scor sub pragul electoral la alegerile europarlamentare, această comisie nu ar fi existat.

"Probabil că, dacă nu s-ar fi pus problema unui scor sub pragul electoral pentru unul dintre partidele de coaliţie, această comisie nu ar fi existat. PNL şi USR au solicitat comisie de anchetă pentru miile de români din străinătate cărora li s-a îngrădit dreptul la votului. Nu există interes şi sprijin! Cine strigă «Hoţii»?....Cine face comisie pentru anchetarea alegerilor din 26 mai? Exact cei care au organizat aceste alegeri şi au avut în mână toate instrumentele de control al procesului electoral! Cei care conduc Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe şi AEP! Cei responsabili pentru buna desfăşurare şi pentru corectitudinea alegerilor ţipă acum că acestea au fost fraude. Cine strigă că s-au furat alegerile? Un part condus până de curând de un condamnat pentru fraudă electorală", a spus Turcan în plenul reunit al celor două Camere.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
comisie,
ancheta,
fraude,
infiintare,
parlament

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.