♦ Eugen Dijmărescu, BNR: În România, ponderea în PIB a creditului neguvernamental acordat de bănci a scăzut de la 40% în anul 2010 la 26% la finalul anului 2020. Altfel spus, creşterea economică s-a produs cu o contribuţie mai redusă a finanţării bancare.

Între anii 2010 şi 2019, pon­de­rea creditelor în PIB a scăzut de la 20% la 10%, cel mai redus niv­el din toate ţările din Eu­ropa de Est, conform BNR, adică de trei ori mai puţin decât în Bulgaria şi de  două ori mai puţin decât în Cehia şi Croaţia. În această perioadă băncile şi-au majorat cre­ditarea în România pentru active imo­biliare, ceea ce este reţeta perfectă pentru dezechilibrul economic provo­cat de consum. În acest fel, băncile con­tribuie la dezechili­bra­rea econo­miei pentru că ele finanţează consu­mul şi nu producţia.

În cadrul unui seminar organizat de BNR, Eugen Dijmărescu, coordo­na­tor al grupului de lucru al Biroului de economie financiară-economie re­a­lă din cadrul BNR şi fost vicegu­ver­nator al BNR, a explicat că dife­ren­ţele din­tre România şi restul sta­te­lor mem­bre ale UE din regiune sunt şi mai mari dacă se iau în considerare ac­ti­vele instituţiilor de credit.

„Astfel, România rămâne, alături de Ungaria, singura ţară din zonă unde ponderea în PIB a activelor ban­care a scăzut în 2020, comparativ cu anul 2010, România înregistrând cea mai mare scădere, de 21%, iar în Un­ga­ria regresul a fost de 17%“, a expli­cat Eugen Dijmărescu.

El a mai spus că restul statelor au în­re­gistrat creşteri ale indicatorului, cel mai mare salt fiind cel din Cehia, de 29%, urmat de Slovacia şi Polonia cu 20%. „Ca şi în cazul indicatorului ponderii în PIB a creditului acordat societăţilor nefinanciare, apartenenţa la zona euro nu este un factor determi­nant, pentru că şi pentru activele ra­por­tate la PIB în Portugalia s-a înregis­trat o scădere de 34% compa­ra­tiv cu creşterea de 20% din Slovacia.“

Necesitarea reducerii datoriei dife­ritelor sectoare ale economiei a dus la restructurarea portofoliilor de credite, astfel încât băncile din diferite state au putu să translateze o parte a resurselor către creditarea altor debitori, a mai adăugat Eugen Dijmărescu.

„De exemplu, creditul imobiliar a permis instituţiilor de credit o reorientare a afacerilor pe măsură ce creditul destinat societăţilor nefinanciare a încetinit. Astfel, în perioada 2010-2019, creditul imobiliar acordat gospodăriilor populaţiei rezidente şi-a dublat ponderea în totalul activelor instituţiilor de credit din România şi Slovacia şi a crescut cu 10% în Portugalia. Băncile din Croaţia şi Bulgaria, care au trecut în perioada 2018-2019 prin restructurarea activelor, au menţinut trendul de creştere al ponderii creditului imobiliar în total active, după anul 2014“, explică Eugen Dijmărescu.

Dimensiunea intermedierii financiare în România lasă loc pentru creşterea creditării, respectiv a prezenţei finanţărilor bancare în economie într-o manieră echilibrată, fără a genera eventuale pasive contingente de dimensiunea celor existente deja în unele din ţările din zon euro, mai dependente de sectorul bancar pentru finanţare, susţine Eugen Dijmărescu.

„Indiferent de nivelul creditării raportate la PIB, media pe ultimii trei ani a raportului credite-depozite plasează România la acelaşi nivel cu state atât din zona euro, cât şi din afara acesteia. De exemplu Belgia sau Cehia. Aceasta înseamnă că există şi alte surse de finanţare pentru sectorul real şi astfel de alternative sunt considerate, de debitori, mai eficiente.“

În România, partea de resurse care rămâne la dispoziţia sectorului privat şi populaţiei este diminuată de împrumuturile sectorului public. Ponderea în PIB a creditului guvernamental a crescut mai repede decât cea a creditului neguvernamental. Acest fapt conduce şi la menţinerea unor dobânzi ridicate pe plan intern, explică Eugen Dijmărescu.

„Aşa cum arată datele comparative la nivel european, indicatorul care măsoră ponderea creditului guvernamental în totalul activelor instituţiilor de credit are cel mai ridicat nivel în România. Acest nivel nu este propriu condiţiilor caracteristice anului 2020, pentru că România ocupă primul loc şi pentru media indicatorului pentru ultimii trei ani.“

Ratele dobânzilor pentru creditele noi acordate societăţilor nefinanciare au scăzut în perioada 2017-2019, cu excepţia României, Cehiei şi Ungariei, unde au crescut. Singura diferenţă între comportamentul ratelor dobânzii pentru creditele noi, respectiv soldul creditelor, este că rata dobânzii pentru soldul creditelor acordat în Ungaria a rămas constantă pe toată perioada analizată, susţine Eugen Dijmărescu.

„Se constată că în România, unde este cea mai înaltă rată  dobânzii pentru creditele acordate acestui tip de debitor, dobânda este la fel de mare în perioada analizată, indiferent dacă este vorba despre creditele noi sau despre totalul creditelor acordate, în timp ce pentru celelalte economii, dobânda pentru creditele noi este mai mică.“