Osemintele unor partizani ucişi de Securitate în 1949, descoperite într-o comună din Munţii Apuseni

Autor: Dan Lungu, Adina Oşan Postat la 03 septembrie 2015 244 afişări

Osemintele a cinci partizani ucişi de Securitate în urmă cu peste 65 de ani au fost descoperite în comuna Bistra, din Munţii Apuseni, de către o echipă de specialişti şi istorici, coordonată de IICCMER, miercuri fiind declanşate procedurile pentru exhumarea victimelor.

Echipa formată din istorici şi arheologi coordonată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a declanşat în această săptămână o amplă acţiune de investigare arheologică în comuna Bistra, din Munţii Apuseni, zonă în care existau indicii că s-ar afla rămăşiţele pământeşti ale unor partizani ucişi de Securitate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cercetătorul Gheorghe Petrov, arheolog expert în cadrul IICCMER, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că institutul a început în 2009 cercetarea acestui caz care privea uciderea a cinci persoane, la 4 martie 1949, într-o confruntare armată cu trupele şi agenţii Securităţii.

Petrov a explicat că specialiştii institutului au adunat informaţii, au studiat documente ale Securităţii şi, ulterior, pe baza unor relatări ale localnicilor din zonă, au reuşit să identifice o locaţie probabilă în care presupuneau că se află osemintele celor cinci partizani.

Potrivit cercetătorului, cadavrele celor cinci persoane ucise în urma confruntării dintre partizani şi trupele de Securitate au fost aruncate toate într-o groapă comună şi lăsate să putrezească, localnicii acoperindu-le ulterior cu pământ pentru ca trupurile să nu fie mâncate de animalele sălbatice.

"Groapa a fost localizată prin sursele orale pe care le-am avut la dispoziţie, pentru că acest caz îl cercetăm din 2009. Am mers la faţa locului cu mai mulţi oameni care cunoşteau zona în care se presupunea că este această groapă şi după mai multe săpături am reuşit să găsim osemintele. Astăzi (miercuri - n.r.) au început procedurile legale de exhumare, care se desfăşoară în prezenţa unui procuror militar, a unui ofiţer specialist în Criminalistică şi a unor reprezentanţi de la Medicină Legală. Ulterior, vor fi identificate victimele", a mai spus Petrov.

El a adăugat că specialiştii au identificat două dintre victime despre care au anumite informaţii, urmând să le identifice pe baza unor examinări de medicină legală şi pe celelalte.

"Pentru viitor, intenţia institutului este ca toate aceste persoane să fie reînhumate în Cimitirul Eroilor din Alba Iulia. Vom face demersurile necesare pe lângă autorităţile din Alba Iulia pentru ca acest lucru să se întâmple", a precizat Gheorghe Petrov.

Potrivit istoricilor, rezistenţa armată anticomunistă a cunoscut o mare amploare pe teritoriul Transilvaniei, iar cea mai mare densitate de formaţiuni care s-au opus regimului comunist a existat în zona Munţilor Apuseni. Cea mai importantă a fost organizaţia Frontul Apărării Naţionale - Corpul de Haiduci, creată şi condusă de un fost ofiţer de carieră, maiorul Nicolae Dabija, secondat de fraţii Alexandru şi Traian Macavei.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc este o structură guvernamentală înfiinţată în 2005 şi aflată în coordonarea primului ministru. Institutul are rolul de a gestiona şi analiza din punct de vedere ştiinţific perioada comunistă, dar şi de a aduna, arhiva şi publica documente referitoare la memoria exilului românesc.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PARTIZANI,
OSEMINTE,

Citeşte pe comedymall.ro

/actualitate/osemintele-unor-partizani-ucisi-de-securitate-in-1949-descoperite-intr-o-comuna-din-muntii-apuseni-14697919
14697919
comments powered by Disqus
Cum îşi reinventează afacerile micii antreprenori români? Cum îşi reinventează afacerile micii antreprenori români?

Reinventaţi de pandemie Ţi-ai pus toate economiile la bătaie. Ţi-ai vândut, poate, apartamentul sau motocicleta şi ai investit banii într-o afacere. Nu acum, ci în urmă cu câţiva ani. Totul a mers bine. Ai crescut, uşor-uşor, cu paşi mici, dar ai ajuns la profit, iar acum businessul îţi e suficient să trăieşti fără a avea nevoie şi de un job. Ţi-ai îndeplinit visul. Până când, într-o zi pe care nici tu, nici altcineva nu putea s-o prevadă, totul se prăbuşeşte. Totul se închide. Marfa ta, serviciile tale nu-şi mai găsesc acum clienţii. Totul e captiv în izolare, publicul tău ţintă nu mai există, iar dacă există, îşi drămuieşte cu grijă banii pentru o potenţială criză care se prevesteşte.

vezi continuarea
ZF.ro
Vom ajunge să dăm şi noi ture prin cimitir. Cimitirul economic va fi plin de morţi care nu vor supravieţui crizei Vom ajunge să dăm şi noi ture prin cimitir. Cimitirul economic va fi plin de morţi care nu vor supravieţui crizei
Măsuri fără precedent luate de Kaufland. Angajaţii sunt primii vizaţi
Mediafax
Boris Johnson, depistat pozitiv cu coronavirus: ”M-am autoizolat, dar voi continua să conduc guvernul şi să-mi exercit atribuţiile şi responsabilităţile prin video conferinţă” Boris Johnson, depistat pozitiv cu coronavirus: ”M-am autoizolat, dar voi continua să conduc guvernul şi să-mi exercit atribuţiile şi responsabilităţile prin video conferinţă”
Modelul de declaraţie pe proprie răspundere, necesară pentru a putea ieşi din casă, a fost actualizat şi simplificat. Descarcă de AICI NOUA VARIANTĂ
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel” Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel”
Demisie „fulger”. Un medic chirurg va conduce Ministerul Sănătăţii. Cine este Nelu Tătaru, propus să preia funcţia după plecarea lui Costache
MonitorulSiguranteiCetateanului
O zi din viata militarilor SMURD, eroi in plina epidemie:  "Tati, ai grija de tine, sa nu vii bolnav acasa!" O zi din viata militarilor SMURD, eroi in plina epidemie: "Tati, ai grija de tine, sa nu vii bolnav acasa!"
Jurnal de pandemie. Prof. Dr. Olga Simionescu: As pune corturi mari la granita si as tine acolo lumea in carantina

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.