Orban, despre o posibilă OUG privind protocoalele: E neconstituţională

Postat la 21 ianuarie 2019 55 afişări

Ludovic Orban a declarat, luni, că o eventuală ordonanţă de urgenţă pe protocoale ar fi neconstituţională, neavând nicio bază în decizia Curţii Constituţionale. Preşedintele PNL a precizat că cei din coaliţie vor să ajungă la amnistie şi graţiere în acest mod.

Orban, despre o posibilă OUG privind protocoalele: E neconstituţională

„Nu are nicio bază decizia CCR, PSD-ALDE au o obsesie: amnistia şi graţierea. Neavând posibilitatea sau curajul să emită un astfel de act cu normativ, încearcă să ajungă la acelaşi rezultat, respectiv de amnistie şi graţiere, pe toate subterfugiile posibile. Să ne aducem aminte că din 2013 PSD a încercat să adopte legea amnistiei şi graţierii şi doar datorită poziţiei Partidului Naţional Liberal această lege nu a fost adoptată şi nici până astăzi nu este adoptată tot datorită opoziţiei preşedintelui Iohannis şi a Partidului Naţional Liberal.

Sigur că ne este foarte dificil să influenţăm deciziile la nivelul Curţii Constituţionale şi au generat nenumărate conflicte false între autorităţi pentru a obţine decizii ale Curţii Constituţionale care să le creeze diferite avantaje celor care sunt în procese şi urmează să fie condamnaţi şi, de asemnea, celor care au fost condamnaţi definitiv. Să vii acum să spui că dai ordonanţă de urgenţă ca să-i repui în termnen pe cei care au fost condamnaţi mi se parte profund neconstituţional şi nu are nicio bază în decizia CCR”, a declarat Ludovic Orban, la finalul şedinţei BEX al PNL, care a avut loc luni la Parlament.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.