Oraşul din România de unde se fac cele mai multe comenzi pe site-urile de modă

Autor: Ioana Matei Postat la 31 octombrie 2017 397 afişări

Magazinele de modă online au una dintre cele mai rapide creşteri din segmentul eCommerce. Acelaşi trend pozitiv se vede şi în România, unde comerţul cu haine şi accesorii are o creştere anuală de aproximativ 40%, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii platformei de fashion online Answear.ro.

Oraşul din România de unde se fac cele mai multe comenzi pe site-urile de modă

”Putem spune că anul acesta segmentul de fashion online a fost vedeta eCommerce-ului local. Cu o piaţă mai educată şi o diversificare puternică a produselor, site-urile de modă au devenit un canal de shopping de încredere pentru români. Până acum, 2017 a fost cel mai bun an pentru noi, Answear.ro înregistrând cu 130% mai multe comenzi faţă de aceeşi perioadă din 2016”, menţionează Raluca Radu, country manager Answear.ro.

Potrivit datele Answear.ro, cele mai multe produse se comandă în oraşele Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi şi Constanţa. La coada clasamentului se regăsesc oraşele Moldova Nouă, Băile Herculane şi Sovata.

Constanţa este oraşul cu cea mai ridicată valoare medie a coşului de cumpărături, de aproximativ 370 lei.  Pe locurile următoare se clasează Cluj, Iaşi şi Timişoara. Cu o valoare medie a coşului de cumpărături de aproximativ 360 lei, oraşele Ploieşti, Piteşti, Sibiu şi Craiova ocupă ultimele poziţii. Cu un cost al vieţii ridicat, Capitala este la mijlocul clasamentului.

Cel mai scump produs achiziţionat în 2017 de pe Answear.ro este un palton din colectia de toamna a brandului de top Trussardi, în valoare de 5.499 lei, cumpărătorul fiind din Bucureşti.

Peste 65% dintre clienţii Answear.ro sunt femei, raportul fiind destul de unitar indiferent de regiune sau oraş. Cu toate acestea, bărbaţii comandă produse mai scumpe decât doamnele, valoarea medie a coşului de cumpărături fiind chiar şi cu 10-15% mai mare. La fel, domnii sunt şi mai deschişi să consulte ofertele site-urilor de fashion, rata de conversie fiind şi cu 20% mai mare decât în cazul doamnelor.

În ceea ce priveşte dispozitivele folosite pentru cumpărăturile online, românii preferă să achiziţioneze articole vestimentare şi accesorii de pe telefoane sau tablete. Astfel, în majoritatea regiunilor peste 50% dintre comenzi sunt plasate de pe terminalele mobile, Cluj şi Timişoara fiind oraşele cu cele mai multe vizite din mediul mobile.

În materie de branduri, românii au arătat în 2017 un apetit sporit pentru nume precum : Tommy Hilfiger, Hilfiger Denim, Medicine, Adidas Originals, New Balance, Nike şi Pepe Jeans. Însă, la nivel de oraş se pot observa mici particulariţăţi la nivel de consum. Pentru clujeni, în topul preferinţetelor se situează Lacoste, timişorenii aleg Missguided, Geox şi Emu, iar constanţenii optează pentru branduri precum Versace, Calvin Klein şi Puma. Ieşenii preferă Diesel, Mango şi Levi’s, iar piteştenii cumpără în principal produse de la US Polo, Wrangler şi Calvin Klein.

Answear.ro este site-ul de fashion online din grupul polonez cu acelaşi nume, lansat în România la final de 2015. Grupul mai este prezent în pieţe precum Cehia, Ucraina, Ungaria, Slovacia.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.