Oraşul din România care declară război celor care aruncă gunoiul în spaţii publice. Ce păţesc cei care aruncă gunoi pe domeniul public

Postat la 17 februarie 2021 265 afişări

Oraşul din România care declară război celor care aruncă gunoiul în spaţii publice. Ce păţesc cei care aruncă gunoi pe domeniul public

Autorităţile din oraşul Brăila au decis să ia măsuri dure şi anunţă că vor confisca toate maşinile şi căruţele care aruncă gunoi pe domeniul public.

Acţiunea se va desfăşura cu ajutorul poliţiştilor locali şi al camerelor de supraveghere.Primăria Brăila anunţă că, începând de miercuri, confiscă toate maşinile şi căruţele care aruncă gunoi pe domeniul public. Vehiculele confiscate vor fi vândute sau distruse, precizează autorităţile.

„Ne-am săturat să strângem după ei de 30 de ani! S-a demonstrat că nicio altă metodă de civilizare nu a funcţionat! Mijloacele de transport auto confiscate vor fi văndute şi veniturile vor intra la bugetul naţional (nu local, dar nu acest lucru contează), iar căruţele vor fi distruse. Ca şi în alte situaţii delicate, avem puterea de a lua cele mai dure măsuri. Ne asumăm şi aceste lucruri”, a anunţat, pe Facebook, primarul oraşului Brăila, Marian Dragomir.

Acţiunea se desfăşoară cu ajutorul angajaţilor de la Primăria Municipiului Brăila, Garda de Mediu şi Poliţia Locală.

De asemenea vor fi folosite camerele de supraveghere montate pe străzi pentru a-i prinde pe cei care aruncă gunoi.

Anul acesta Primăria Brăila montează încă 200 de camere de supraveghere în diferite zone ale oraşului.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
braila,
anunt,
aruncare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.