Uitându-ne acum la dinamica ultimilor ani, apariţiile lui Dinu Patriciu pe copertă pot fi puse sub semnul întrebării. Însă fiecare copertă cu el, ca şi fiecare copertă în general, a fost rezultatul a multe ore de discuţii şi a fost de fiecare dată bine justificată. Au fost patru momente importante în ultimii zece ani când Dinu Patriciu trebuia să ţină coperta, de fiecare dată acesta fiind vestea momentului sau tranzacţia anului.

Arestarea lui Dinu Patriciu, achiziţia Dyneff în Franţa, vânzarea pachetului majoritar de acţiuni către KazMunayGaz şi apoi vânzarea pachetului minoritar de acţiuni şi desprinderea completă de grupul Rompetrol au fost cele patru subiecte care l-au făcut pe Dinu Patriciu omul cu cele mai multe apariţii pe coperta celei mai longevive reviste săptămânale de business din România.

Apariţiile indirecte pe copertă au fost şi mai numeroase. Şefii din Rompetrol, considerată în vremea lui Dinu Patriciu una dintre cele mai bune şcoli de antreprenoriat din România, au ţinut şi ei mai multe coperţi. Articolele de copertă despre cei mai bogaţi oameni din România, despre pragul bogăţiei, despre câştigurile şi pierderile crizei sau despre valori şi despre elite sunt doar câteva în care l-am citat. Dincolo de disputele de business şi nu numai în care a fost implicat de-a lungul timpului, cred că Dinu Patriciu a lăsat nişte lecţii oamenilor pe care i-a format şi că şi-a pus amprenta pe comunitatea de business din România. Nu contează neapărat dacă au fost lecţiile pozitive sau negative.

L-am intervievat pe Dinu Patriciu de cel puţin 10 ori. De fiecare dată plin de sine şi de planuri mari, cu multe idei şi mereu în vervă. O singură dată l-am văzut jos, obosit şi trist, după vânzarea pachetului majoritar din Rompetrol. Era în Kazahstan, într-o zi ploioasă de toamnă, când a zis resemnat: ”asta nu mai e afacerea mea”.