Omenirea trăieşte ”pe datorie”. Resursele regenerabile dintr-un an au fost consumate

Autor: Valentin Nastaila Postat la 23 august 2020 190 afişări

De sâmbătă, 22 august, omenirea trăieşte ”pe datorie” până la sfârşitul anului după ce a consumat toate resursele pe care natura le poate regenera într-un an.

Omenirea trăieşte ”pe datorie”. Resursele regenerabile dintr-un an au fost consumate

Pandemia a redus perioada la care cercetătorii stabilesc data cu mai bine de trei săptămâni.

În 2019, erau consumate deja resursele regenerabile încă de pe 29 iulie.

Potrivit The Guardian, cercetătorii sunt de părere că cele trei săptămâni prin care perioada a fost crescută s-a datorat carantinei şi reducerii activităţii.

Totuşi, rata de consum este una extrem de mare.

Cercetătorii de la Global Footprint Network, care fac acest studiu în fiecare an, sunt de părere că la ritmul actual ar fi nevoie de echivalentul a 1,6 planete.

Diferenţa de trei săptămâni dintre 2019 şi 2020 este, totuşi, cea mai mare diferenţă de la an la an din 1970, de când se realizează studiul.

În 1970, data la care omenirea consuma toate resursele naturale regenerabile într-un an era stabilită la 29 decembrie.

Cu alte cuvinte, oamenii erau într-un echilibru cu planeta şi consumau exact cât aveau nevoie.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
studiu,
consum,
regenerare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.