O dronă s-a prăbuşit şi a rănit două persoane la o paradă în SUA

Autor: Iuliana Enache Postat la 26 mai 2015 72 afişări

O dronă care survola mulţimea reunită pentru a asista la o paradă organizată cu ocazia Memorial Day în Marblehead, statul american Massachusetts, a intrat într-o clădire şi a rănit două persoane, relatează CBS, în pagina electronică.

Una dintre persoanele rănite este un bărbat care asista la paradă împreună cu fiica sa în vârstă de un an. El a văzut un avion micuţ care survola mulţimea, realizând înregistrări video cu festivităţile.

"Apoi am auzit oamenii ţipând şi am simţit o lovitură la cap", a povestit el. "Am realizat că am fost lovit de ceva", a continuat bărbatul.

El nu a fost rănit grav şi a refuzat tratamentul medical. Un alt bărbat care trecea prin apropiere a fost lovit la umăr.

Şeful poliţiei locale Bob Picariello a precizat că nu vor fi formulate acuzaţii întrucât aceste aeronave nu necesită autorizaţie. Poliţia l-a descris pe deţinătorul dronei ca fiind plin de regrete şi stânjenit de această situaţie. "El a afirmat că a operat drone de multe ori fără să aibă vreo experienţă negativă", potrivit informaţiilor.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
SUA,
DRONĂ,
ACCIDENT
/actualitate/o-drona-s-a-prabusit-si-a-ranit-doua-persoane-la-o-parada-in-sua-14334835
14334835
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.