Nu ratează nicio ocazie: decizia hotărâtă luată de Dragoş Pavăl de la Dedeman, în plină criză

Autor: Liviu Popescu Postat la 17 martie 2020 14416 afişări

Nu ratează nicio ocazie: decizia hotărâtă luată de Dragoş Pavăl de la Dedeman, în plină criză

Dragoş Pavăl, unul dintre cei mai puternici antreprenori din România, şi care alături de fratele său controlează retailerul de bricolaj Dedeman, a achiziţionat pe 12 martie 2020 un pachet de 455.780 de acţiuni la producătorul de cărămizi Cemacon Cluj la 0,242 lei pe unitate.

Astfel tranzacţia încheiată de Dragoş Pavăl se ridică la circa 110.300 de lei, arată calculele realizate de ZF. Pe 12 martie CEON a închis la 0,242 lei, în prăbuşire cu 14,8% faţă de şedinţa precedentă. Pe 13 martie CEON s-a apreciat cu 14,9%.

La finele anului 2019, potrivit celor mai recente date publicate la bursă, Dedeman SRL şi divizia de investiţii a retailerului de bricolaj, respectiv PIF Industrial SRL, controlau 90% din Cemacon Cluj, echivalentul unei investiţii de circa 121 de milioane de lei la preţurile curente de tranzacţionare.

Ca urmare a achiziţiei din 12 martie 2020, Dragoş Pavăl are o participaţie directă de 0,09% din capitalul social al Cemacon, companie de 141 mil. lei. El este membru al consiliului de administraţie al Cemacon, astfel că tranzacţia sa a fost raportată luni la bursă.

Alături de Dragoş Pavăl au mai achiziţionat acţiuni CEON şi Dana Beju (membru CA) – 115.500 de acţiuni şi Marian Adam (membru CA) – 17.880 de acţiuni, arată datele publicte la BVB.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
actiuni,
cluj,
antreprenori,
romania,
consolidare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.