Care sunt planurile lui Bogdan Enoiu pentru afacerea cu trotinete Flow

Autor: Alexandra Cepăreanu Postat la 13 noiembrie 2019 571 afişări

În căutarea continuă a îmbunătăţirii sistemelor de transport, nişa serviciilor de mobilitate urbană a devenit una din ce ce în ce mai efervescentă. Omul de afaceri Bogdan Enoiu este unul dintre antreprenorii români care au sesizat potenţialul acesteia şi a investit în compania românească de trotinete electrice Flow. La un an de operare pe piaţa locală, acţionrii companiei vizează deja ieşirea în afara graniţelor. Care sunt planurile Flow în continuare?

„Obiectivul principal este să reducem traficul într-un mod cât mai puţin poluant, care să fie rapid, facil şi care să fie accesibil ca preţ pentru ca oamenii să îl folosească. Sectorul trotinetelor electrice este extrem de dinamic din punctul de vedere al unui business activ în Bucureşti. Piaţa de ridesharing a trotinetelor electrice se află abia în primul an de activitate şi deja sunt mai mulţi jucători care se bat pe o felie de piaţă din Capitală. Noi am lansat serviciul în luna septembrie şi în oraşele Cluj şi Timişoara. Urmează ca în săptămânile viitoare să lansăm serviciul şi în Constanţa, Iaşi şi Craiova”, descrie Bogdan Enoiu, unul dintre acţionarii Flow, ţintele fixate pentru companie.

Lansată în luna mai, aceasta oferă un serviciu de micromobilitate urbană care se bazează pe operarea unei flote de trotinete electrice oferite publicului în sistem de închiriere prin intermediul unei aplicaţii. Flow a luat naştere în luna mai a acestui an, mai exact pe data de 13, iar până în prezent deţine o flotă de 300 de trotinete electrice în Capitală, alte câteva sute de trotinete electrice în oraşele Cluj şi Timişoara şi se pregăteşte de internaţionalizare.

„Aproape închidem un an calendaristic de operare. Rezultatele sunt mulţumitoare. Am atins săptămâna trecută 100.000 de curse în Bucureşti, ceea ce arată cât de mobil este acest serviciu. Pe străzile din Bucureşti, astăzi, sunt în jur de 300 de trotinete, dar numărul lor variază de la o zi la alta. Anul viitor încercăm să lansăm serviciul şi în Belgrad şi pe câteva insule din Grecia, dar şi în alte ţări, unde ne permite buzunarul”, a spus omul de afaceri Bogdan Enoiu. De asemenea, anul viitor, flota ce numără în prezent 300 de trotinete electrice, din Bucureşti, va ajunge la 3.000 de trotinete electrice, „în funcţie şi de cum reglementează Primăria Municipiului Bucureşti acest sector. Se lucrează cu primăria pentru o reglementare a pieţei de sharing de trotinete electrice”.

În ceea ce priveşte încasările companiei după primul an de activitate, valoarea acestora se va ridica la aproximativ 500.000 de euro, însă investiţia în înfiinţarea şi dezvoltarea acestui business este mult mai mare, a continuat Bogdan Enoiu. „Segmentul este foarte dinamic. Serviciul pe care vrei să îl oferi utilizatorului are ca scop să îi uşureze transportul, la preţuri accesibile. Noi încercăm să schimbăm percepţia şi mentalitatea oamenilor în ceea ce priveşte mobilitatea.”

Pentru ca trotinetele electrice să funcţioneze trebuie să fie şi încărcate, astfel că Flow a instalat în oraşele în care este prezent şi staţii de încărcare (dockuri) pentru trotinete electrice. „Noi avem şi un sistem de încărcare a trotinetelor electrice multiplu. Am atins aproape 80 de puncte de încărcare anul acesta. Obiectivul este să ajugem la minimum 150 de dockuri amplasate în cât mai multe locuri. Avem mulţi parteneri, avem o colaborare bună cu primăria, am început să instalăm şi dockuri cu panouri solare în Bucureşti, dar şi în Cluj, Timişoara şi unde urmează să mai deschidem”, a adăugat acţionarul companiei Flow.

El susţine că sistemul de sharing al trotinetelor electrice este util în oraşele dezvoltate din cauza traficului supraaglomerat care îi obligă într-o formă sau alta pe locuitorii acestora să găsească diverse forme alternative de mobilitate.

„Bucureştiul este sufocat practic de maşini, sunt în jur de 1-1,2 milioane de maşini. Problema traficului şi serviciilor publice şi private de transport urban trebuie rezolvată. Pe vremea mea mergeam în autobuz cu uşile deschise, ne ţineam de unde apucam că nu erau destule maşini, dar acum sunt goale, ceva se întâmplă. Soluţii sunt, trebuie să ai un flux mare de maşini şi o bandă corespunzătoare liberă între orele 7 - 9 şi 18 - 20, restul trebuie gândit în funcţie de date. Capacitatea de prelucrare a datelor acum e foarte mare şi cu puţină inteligenţă şi voinţă poţi să optimizezi foarte mult. Dacă ne uităm cu ce pierderi operează STB-ul, cumva bucureştenii subvenţionează multe lucruri. Dacă ne-am aduna resursele de inteligenţă să optimizăm toate fluxurile de date pe care le avem, să oferim o soluţie mai bună de transport, am găsi rezolvări. Putem încerca şi noi să dezvoltăm soluţii, până la urmă este oraşul nostru. Putem pune inclusiv pe maşini şi pe trotinete senzori ca să vedem exact harta de poluare din Bucureşti în timp real”, descrie acţionarul companiei Flow câteva dintre soluţiile care pot fi luate în calcul pentru încercarea redresării traficului din oraşele supraaglomerate.

„Transportul în comun poate fi public sau privat. Ideal e să ai într-un oraş o calitate a vieţii cât mai bună, or parte din această calitate a vieţii este şi toxicitatea oraşului şi cât de mult timp petreci în trafic. Din păcate, în Bucureşti se petrece destul de mult timp în trafic şi mă gândeam la soluţii alternative/creative de transport. Obiectivul nostru este să avem o aplicaţie care să te ajute să ajungi din punctul A în punctul B cât mai ecologic, repede şi ieftin. Cred că este un dezechilibru în ceea ce priveşte folosirea mijloacelor de transport în comun. Dacă ne uităm în autobuze şi tramvaie observăm că nu sunt prea multe persoane care le folosesc, în schimb metroul este folosit intens. Însă cred că preţul unei cartele/ al unui bilet pentru transportul public este prea mic, se poate gândi un tarif care să fie cât mai aproape de realitate, cu diverse facilităţi pentru studenţi, pensionari. Dar unde sunt cele mai scumpe dezvoltări de birouri? Cele de lângă metrou.”

În acest sens, compania Flow a introdus în aplicaţie o nouă metodă de plată, dedicată în special persoanelor care folosesc metroul ca mijloc de transport. Astfel, „când ieşi de la metrou trebuie să scanezi codul de pe cartelă cu ajutorul aplicaţiei, să deblochezi o trotinetă electrică Flow şi mergi 5 minute gratis”, explică Bogdan Enoiu cum funcţionează serviciul.

În plus, reprezentanţii companiei Flow au în plan integrarea serviciului de sharing de autovehicule electrice în cadrul aplicaţiei de închiriere de trotinete electrice Flow, reprezentând o altă modalitate de mobilitate prietenoasă cu mediul înconjurător.

„Încercăm să integrăm şi maşinile electrice sub aceeaşi aplicaţie. În prezent, în aplicaţie sunt disponibile 80 de maşini. Momentan sunt pentru segmentul Business to Consumer (B2C), dar planul nostru este să intrăm în segmentul Business to Business (B2B), adică să oferim pachete de mobilitate urbană pentru companii. Să le punem la dispoziţie maşini pe care să le ofere angajaţilor. Nu este uşor de gândit acest serviciu, poţi începe cu nişa de companii pe care să o lărgeşti din ce în ce mai mult, pentru că şi companiile au şi ele problema cu poluarea. Dar se poate. Banca Comercială Română (BCR) are acest serviciu pe care nu îl operează, dar l-a folosit ca modalitate de marketing mai mult. Noi o să preluăm maşinile şi serviciul şi le vom îngloba în Flow, unde vom dezvolta şi abonamente pentru companii”, a spus Bogdan Enoiu.

De altfel, acţionarul Flow este de părere că dezvoltatorii imobiliari ar trebui să integreze în proiectele lor – de retail, rezidenţiale sau de birouri – un spaţiu dedicat autovehiculelor electrice cu staţii de încărcare şi un spaţiu cu dockuri pentru trotinete electrice ori biciclete. „Dezvoltatorii de birouri trebuie să ofere chiriaşilor ca serviciu staţii de încărcare pentru maşini electrice, staţii de încărcare pentru trotinete. Să se facă şi spaţii pentru un anumit număr de maşini electrice şi docuri pentru trotinete în cadrul proiectelor imobiliare”, a conchis Bogdan Enoiu.

Segmentul de ridesharing de trotinete electrice a fost lansat în urmă cu aproximativ doi ani în San Francisco. În România, serviciul de sharing de trotinete electrice a ajuns la începutul anului în curs, iar după nici aproape un an de activitate piaţa acestora a fost estimată de către jucători din industrie la o valoare aproximativă de 80 de milioane de lei,  respectiv 16,8 milioane de euro.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.