Modulul marţian al sondei Beagle 2, descoperit pe planeta roşie, la peste 10 ani după dispariţia sa

Autor: Florin Badescu Postat la 16 ianuarie 2015 2598 afişări

Agenţia spaţială britanică a anunţat, vineri, că a descoperit pe suprafaţa lui Marte locul în care a coborât modulul marţian al sondei Beagle 2, declarat definitiv pierdut în urmă cu peste 10 ani, la puţin timp după ce vehiculul s-a plasat pe planeta roşie.

"Modulul marţian al sondei Beagle 2, pe care îl credeam pierdut din 2003, a fost descoperit, cu antenele parţial deschise, pe suprafaţa planetei, punând astfel capăt misterului" care înconjura istoria acestui vehicul spaţial de peste un deceniu, a explicat agenţia britanică într-un comunicat de presă.

Acel modul, de fabricaţie britanică, trebuia să se aşeze pe planeta Marte pe 25 decembrie 2003, după o călătorie de şase luni în spaţiu, în cadrul misiunii europene Mars Express, însă a dispărut complet de pe radarele oamenilor de ştiinţă. Modulul a fost declarat definitiv pierdut pe 6 februarie 2004.

Sonda europeană Mars Express, prima misiune marţiană a Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), a fost lansată pe 2 iunie 2003 de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan, cu ajutorul unei rachete Soyuz-Fregat.

Directorul general al ESA, Jean-Jacques Dordain, consideră că "ceea ce a fost perceput ca un eşec în urmă cu 11 ani s-a dovedit a nu fi în cele din urmă un eşec total. Cel puţin, a existat o coborâre reuşită pe Marte".

Misiunea operată de ESA era compusă la origine dintr-o sondă orbitală care transporta şapte instrumente de teledetecţie şi de observare şi de un modul marţian, Beagle 2. Acesta din urmă era înzestrat cu un instrument de foraj care trebuia să colecteze, de la o adâncime de doi metri, eşantioane din solul marţian.

Sonda Mars Express şi-a început observaţiile ştiinţifice, pe orbită, aşa cum era prevăzut, în ianuarie 2004, studiind atmosfera, structura şi geologia planetei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
BEAGLE 2,
MARTE,
DESCOPERIRE
/actualitate/modulul-martian-al-sondei-beagle-2-descoperit-pe-planeta-rosie-la-peste-10-ani-dupa-disparitia-sa-13770257
13770257
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.