Mişcare pe piaţa farma internaţională: gigantul indian Sun Pharma, care are şi în România fabrica Terapia, va cumpăra o companie farma americană într-un deal de 12 mld. dolari
Sun Pharma, una dintre cele mai mari companii farmaceutice la nivel mondial, cu sediul în India, care are şi pe piaţa locală producătroul Terapia Cluj, a încheiat un acord definitiv pentru preluarea Organon, o companie farma din Statele Unite axată pentru produse destinate sănătăţii femeilor.
Tranzacţia se ridică la aproape 12 mld. dolari şi este cea mai mare achiziţie pe pieţele externe realizată de o companie farmaceutică din India până în acest moment, scrie Reuters.
Organon este o companie creată în 2021, după ce s-a desprins din cadrul Merck, tot companie americană. Portofoliul companiei include peste 70 de produse, de la cele destinate sănătăţii femeilor, până la biosimilare, comercializate în 140 de ţări. Compania are de asemenea şase fabrici de medicamente, inclusiv în Uniunea Europeană.
Organon are prezenţă şi în România, în special cu produse din sfera celor eliberate pe bază de reţetă. Printre branduri, Aerius, utilizat pentru alergii, este unul dintre produsele pentru care Organon are autorizaţie de punere pe piaţă inclusiv la nivel local.
Prin această tranzacţie, Sun Pharma va ajunge în top 25 de companii farma globale şi va creşte prezenţa în domeniul medicamentelor inovative, se arată într-un comunicat al Organon.
În 2025, compania a raportat 6,2 mld. dolari venituri.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













