Mircea Badea: „Nu se mai poate trăi în această ţară. Fiul meu nu îşi va petrece viaţa în această ţară”

Postat la 10 octombrie 2017 3748 afişări

Guvernanţii spun că nu au văzut că benzina s-a scumpit iar Mircea Badea spune că a plătit doar doi lei în plus la un plin. Iar pentru că sunt foarte mulţi români care reclamă faptul că benzina s-a scumpit, el spune că nu se mai poate trăi în această ţară şi că vrea să plece.

Mircea Badea: „Nu se mai poate trăi în această ţară. Fiul meu nu îşi va petrece viaţa în această ţară”

Mircea Badea citat de Antena 3: „M-am dus şi eu să-mi pun benzină, iar băiatul de la benzinărie îmi spune: „S-a scumpit!”. Am ajuns la casă, mi se spune: „E mai scumpă acuma”. Cu cât s-a scumpit? „Cu cinci bani”. 5 bani ori 40 de litri, doi lei. Adică am înţeles şi propaganda, am înţeles şi isteria, iar discuţiile despre asta şi despre Robor, adică pot fi subiecte, dar noi, în România, am avut benzina şase lei acum un an şi jumătate. Zici că s-a triplat preţul”.

„Orice logică aş fi încercat să aplic, mi s-a rupt filmul. Iar discuţiile despre Robor frizează oligofrenia. (…) E inuman de stupid ce se întâmplă la nivel de discuţie, de mental”, a mai spus realizatorul.

„Nu se mai poate trăi în această ţară. Singurul lucru la care mă gândesc este că eu voi face tot ce voi putea ca fiul meu să nu trăiască în această ţară. Am luat eu această decizie pentru el, o să i-o comunic şi lui sper că o să fie de acord. Fiul meu nu îşi va petrece viaţa în această ţară”, a concluzionat Mircea Badea.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.