Ministrul francez de Externe: UE va suspenda primele sancţiuni care vizează Iranul în decembrie

Postat la 25 noiembrie 2013 49 afişări

UE va suspenda primele sale sancţiuni care vizează Iranul "în decembrie", a anunţat luni ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, în opinia căruia acordul asupra programului nuclear iranian va împiedica Teheranul "să facă orice şi oricând" în materie de îmbogăţire a uraniului.

Ministrul francez de Externe: UE va suspenda primele sancţiuni care vizează Iranul în decembrie

 Unele sancţiuni vor fi suspendate începând din "luna decembrie", a declarat şeful diplomaţiei franceze pentru postul de radio Europe 1. O reuniune a UE la nivel de miniştri de Externe va avea loc "în câteva săptămâni", a spus el. Suspendarea sancţiunilor UE va fi "limitată, direcţionată şi reversibilă", a adăugat el, fără să precizeze domeniile vizate. "Partea americană va proceda la fel", a amintit Laurent Fabius.

Intervievat în legătură cu respingerea acordului de către Israel şi dacă există temeri de atacuri preventive ale statului evreu, Fabius a răspuns că "la acest stadiu nu, pentru că nimeni nu le va înţelege".

Referitor la posibilitatea acordată pentru prima dată Iranului de a îmbogăţi uraniu, deşi toate rezoluţiile ONU din ultimii şase ani solicită Teheranului să suspende această activitate, Laurent Fabius a subliniat că ea va fi reglementată mai clar pe viitor.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/ministrul-francez-de-externe-ue-va-suspenda-primele-sanctiuni-care-vizeaza-iranul-in-decembrie-11719363
11719363
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.