Mii de manifestanţi unionişti au ocupat piaţa Puerta del Sol din Madrid | VIDEO

Autor: Olimpia Nicolae Postat la 07 octombrie 2017 279 afişări

Mii de manifestanţi s-au adunat sâmbătă în piaţa Puerta del Sol din Madrid, în cadrul unei demonstraţii paşnice pro-unităţii regiunii catalane cu Spania, informează The Telegraph.

Cei care au participat la miting au avut panglici legate în zona gurii pe care şi le-au îndepărtat la cinci minute după miezul nopţii pentru a mima ”un strigăt silenţios” de protest unificat.

În Barcelona s-au organizat alte demonstraţii în care oamenii solicitau iniţierea unui dialog politic.

Catalonia a organizat pe 1 octombrie un referendum proindependenţă considerat neconstituţional de către Madrid şi UE.

Acţiunile poliţiei, care potrivit autorităţilor catalane au cauzat rănirea a 900 de persoane, au fost condamnate de organizaţiile pentru drepturile omului, fiind catalogate drept un exemplu de folosire excesivă a forţei împotriva populaţiei civile.

Autorităţile catalane au anunţat că Parlamentul catalan se va reuni luni, deşi Curtea Constituţională de la Madrid a suspendat, într-o măsură preventivă, reuniunea Legislativului regiunii Catalonia care ar urma să valideze rezultatul controversatului referendum proindependenţă.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
SPANIA,
PROTEST,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.