Michael Stevens, unul dintre cei mai cunoscuţi creatori de conţinut video, la East European Comic Con - VIDEO

Autor: Diana Pârvulescu Postat la 23 martie 2015 52 afişări

Michael Stevens, unul dintre cei mai populari creatori de conţinut video din lume, care a fondat canalul Vsauce de pe platforma YouTube, va veni la East European Comic Con, un eveniment care se va desfăşura între 8 şi 10 mai, la complexul Romexpo din Bucureşti.

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, Stevens este inclus în topul celor mai buni 30 de creatori de conţinuturi de pe YouTube de pe mapamond.

Vsauce explorează diverse teme prin clipuri interesante care se bucură de milioane de vizualizări şi mii de comentarii. Temele pe care le abordează în maniera sa proprie şi inedită variază de la probleme filosofice şi ştiinţifice până la noutăţi despre gaming, tehnologie, cultură şi alte chestiuni de interes general.

Astfel, dacă publicul este curios să afle câte lucruri există pe planetă, ce rezoluţie are ochiul uman, de ce oamenii aplaudă sau de unde apare starea de plictiseală, Vsauce este locul în care pot fi aflate toate aceste răspunsuri şi multe altele.

Michael Stevens a fondat Vsauce în 2007, iar, până în prezent, s-a extins cu încă două canale, Vsauce 2 şi 3, acestea fiind găzduite de Kevin Lieber, respectiv Jake Roper.

Originalul a rămas cu titlul de Vsauce 1 şi a reuşit să strângă aproximativ 9 milioane de abonaţi şi peste 700 de milioane de vizualizări.

Vsauce a fost distins în 2014 cu un premiu Webby People's Voice, considerat de The New York Times drept cel mai important trofeu oferit în lumea internetului. Totodată, i-a fost oferit un Streamy Award la categoria "cel mai bun canal/ show/ serial de educaţie şi ştiinţă".

Michael Stevens va fi disponibil pentru întrebări şi răspunsuri în cadrul panelului său special, în ziua de 10 mai. Toate panelurile sunt incluse în preţul biletului de acces general.

East European Comic Con este cel mai mare eveniment destinat pasionaţilor de jocuri, filme, seriale, benzi desenate din Europa de Est, având ca sursă de inspiraţie mult apreciatul Comic Con de la San Diego.

Printre invitaţii de seamă se numără actorii veniţi special de la Hollywood pentru publicul din România: Manu Bennett (Crixus din "Spartacus"), Robert Knepper (T-bag din "Prison Break"), Osric Chau (Kevin Tran din "Supernatural"), Dan Starkey (Strax din "Dr. Who") şi Kristian Nairn (Hodor din "Game of Thrones").

În perioada 8 - 10 mai, complexul Romexpo se va transforma într-o lume magică, a serialelor, filmelor, jocurilor video, unde bariera dintre fani şi actori internaţionali, artişti grafici şi celebrităţi din mediul online se ridică, oferind un cadru unic pentru interacţiuni directe şi pentru amintiri de neuitat.

Aleea artiştilor, zona de gaming şi de boardgames, recuzita de film, trei scene (una principală, una destinată discuţiilor cu artişti şi creatori de conţinuturi pe YouTube şi una de competiţii de gaming) sunt câteva dintre atracţiile pregătite de organizatorii East European Comic Con.

Biletele pot fi achiziţionate din reţelele Eventim şi My Ticket, la preţul de 64 de lei, iar în ultima săptămână costul va fi de 79 de lei.

East European Comic Con este organizat de Asociaţia Culturală Kesenai şi Kickoff Events.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
MICHAEL STEVENS,
COMIC CON,
YOUTUBE
/actualitate/michael-stevens-unul-dintre-cei-mai-cunoscuti-creatori-de-continut-video-la-east-european-comic-con-video-14041238
14041238
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.