Metrorex plăteşte peste 14 milioane euro pentru energia pe un an

Autor: Ioan Dornescu Postat la 25 iunie 2014 27 afişări

Metrorex a atribuit companiei Electrica Furnizare un contract în valoare de 62,1 milioane lei (14,15 milioane euro), inclusiv TVA, prin care va achiziţiona energie electrică în următoarele 12 luni.

Energia va fi livrată în perioada 1 iulie 2014 - 30 iunie 2015, potrivit anunţului de participare lansat de administratorul metroului bucureştean.

Contractul, estimat iniţial la 57,9 milioane lei, fără TVA, a fost atribuit săptămâna trecută companiei Electrica Furnizare pentru 50,1 milioane lei, fără TVA, în urma unei licitaţii deschise unde au fost primite 6 oferte.

Finanţarea contractului este asigurată prin buget, din subvenţie şi veniturile proprii ale Metrorex.

Electrica Furnizare, filială a Electrica, a fost înfiinţată în 2011 prin fuziunea Electrica Furnizare Muntenia Nord, Electrica Furnizare Transilvania Nord şi Electrica Furnizare Transilvania Sud şi livrează energie electrică pentru aproximativ 3,5 milioane de clienţi.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
METROREX,
ENERGIE,
/actualitate/metrorex-plateste-peste-14-milioane-euro-pentru-energia-pe-un-an-12830799
12830799
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.