Marea Britanie primeşte cea mai proastă veste. Ţara se află într-o situaţie dezastruoasă în care nu a mai fost de aprope 100 de ani

Autor: Alex Ciutacu Postat la 10 aprilie 2020 8168 afişări

Economia britanică ar putea înregistra o contracţie cuprinsă între 15% şi 25% în al doilea trimestru din 2020, ca rezultat al blocajului economic generat de măsurile impuse pentru a opri răspândirea pandemiei de coronavirus, ceea ce ar reprezenta cel mai abrupt declin din acest secol, potrivit datelor Institutului Naţional de Cercetare Economică şi Socială (NIESR), citate de FT.

Institutul independent de cercetare NIESR a calculat că economia britanică s-ar putea contracta cu 25% în perioada aprilie-iunie, dacă măsurile de carantină sunt menţinute până în luna mai, sau chiar mai mult.

„Carantina generează cea mai amplă contracţie a activităţii economice din 1921”, au notat reprezentanţii institutului.

Cele mai afectate sectoare vor fi distribuţia, hotelurile, restaurantele şi construcţiile – unde activitatea a scăzut cu o treime în comparaţie cu trimestrul anterior – în timp ce în privinţa serviciilor scăderea este mai redusă, situându-se la 8%.

„Impactul puternic al COVID-19 şi măsurile de carantină impuse la nivel global au aruncat economia într-un teritoriu necunoscut unde putem vedea scăderi de PIB la un ritm trimetrial record. (...) Fără îndoială, relansarea instantă şi puternică a economiei rămâne o posibilitate, în cazul în care răspândirea virusului este oprită rapid”, a notat Kemar Whyte, senior economist în cadrul NIESR.

Pentru primul trimestru, NIESR se aşteaptă ca PIB-ul britanic să se diminueze cu 5%,ca urmare a unui declin de 6,6% în sectorul de construcţii, corelat cu o scădere de 4% în servicii şi manufactură.

Urmărește Business Magazin

6 luni în care solidaritatea a fost cuvântul cheie şi în business 6 luni în care solidaritatea a fost cuvântul cheie şi în business

Trecuseră ani buni de când vorbisem cu un cunoscut om de afaceri. Şi totuşi, în seara de 12 martie, în care ne pregăteam „să ne facem bagajele” din redacţie şi să lucrăm de acasă – pe termen nedefinit – m-a sunat personal.

vezi continuarea
ZF.ro
Cum au reuşit doi antreprenori să readucă la viaţă apa de colonie şi să o transforme într-un produs de lux cu prezenţă în toată lumea Cum au reuşit doi antreprenori să readucă la viaţă apa de colonie şi să o transforme într-un produs de lux cu prezenţă în toată lumea
Noua realitate din piaţa muncii. Ce trebuie să ştiţi
Mediafax
Ce au spus Trump şi Biden despre pandemia COVID-19, economia SUA, schimbările climatice şi conflictul rasial Ce au spus Trump şi Biden despre pandemia COVID-19, economia SUA, schimbările climatice şi conflictul rasial
Diferenţă de investiţii în infrastructură de 1.150 de miliarde de euro între Europa de Est şi cea de Vest
MonitorulApararii
China celor „patru primăveri” şi a intereselor strategice în Iran China celor „patru primăveri” şi a intereselor strategice în Iran
Construcţia a şase corvete Gowind suspendată de Malaezia. Motive să ne îngrijorăm?
MonitorulPartidelor
Gabriela Firea CONTESTĂ rezultatul alegerilor Gabriela Firea CONTESTĂ rezultatul alegerilor
Negoiţă, despre Firea: Nu se poate abţine. Atacă, zgârie şi caută vinovaţi pentru propriul eşec
MonitorulSiguranteiCetateanului
Cine este Laurenţiu Baranga, noul şef al Oficiului pentru Combaterea Spălării Banilor, numit în funcţie de premierul Orban Cine este Laurenţiu Baranga, noul şef al Oficiului pentru Combaterea Spălării Banilor, numit în funcţie de premierul Orban
COMENTARIU Valeriu Şuhan Interviu cu un strigoi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.