Mâncarea la care bucureştenii nu renunţă niciodată. Este cel mai comandat fel de mâncare, chiar şi pe timpul nopţii

Autor: Ioana Matei Postat la 10 octombrie 2016 1714 afişări

Mâncarea la care bucureştenii nu renunţă niciodată. Este cel mai comandat fel de mâncare, chiar şi pe timpul nopţii

Bucureştenii nu renunţă la shaorma nici în timpul nopţii, acesta fiind cel mai căutat sortiment culinar din Capitală, potrivit unui studiu realizat pe platforma de comenzi de mâncare foodpanda.ro. Bucureştenii nu ezită să comande shaorma chiar şi după ora 23. Comenzile se fac cu precădere din centrul oraşului, iar valoarea bonului mediu este similară cu cea din timpul zilei, respectiv circa 60 lei.

Conform datelor foodpanda, numărul bucureştenilor care comandă mâncare de pe Internet în timpul nopţii creşte constant. Cele mai multe comenzi se fac în special vinerea şi sâmbăta, între orele 1:00 – 2:30, de pe smartphone-uri şi tablete. Astfel, dispozitivele mobile cu sistem iOS au o pondere de 42% dintre comenzi, cele cu Android cumulează 20% din total, iar restul este generat de desktop-uri.

”După rezultatele înregistrate la jumătatea lunii august, când am introdus la nivel de test livrările în timpul nopţii, în Capitală, am decis să derulăm în continuare această campanie. De atunci, am observat că tot mai mulţi bucureşteni s-au obişnuit cu programul prelungit de livrări, valabil în zilele de joi, vineri şi sâmbătă, de la ora 10.00, până la ora 4.00 dimineaţa, în ziua următoare. Vom continua să analizăm potenţialul livrărilor în timpul nopţii şi în alte oraşe cu arii mari de acoperire pentru foodpanda România, următorul pe lista noastră pentru acest obiectiv fiind Timişoara”, declară Radu Bălăceanu, country manager foodpanda România.

Potrivit acestuia, în prima lună de la implementarea programului de noapte, numărul comenzilor a depăşit cu peste 2% estimările de dinaintea campaniei, iar ponderea creşte de la o săptămână la alta. Cele mai multe livrări se fac în centrul Capitalei, la o distanţă maximă de 3 km de Piaţa Unirii.

În ceea ce priveşte bonul mediu din timpul nopţii, valoarea acestuia este similară cu cea înregistrată în timpul zilei, respectiv 63 de lei, o treime dintre clienţi plătind online direct din aplicaţia mobilă. În schimb, cele mai mari comenzi făcute până acum în Bucureşti după ora 23:00 au fost cuprinse între 115 lei şi 123 lei şi au inclus, cu precădere, shaorma.

Printre restaurantele listate pe platformă care au bucătăria deschisă şi după miezul nopţii se numără St. Patrick, din Centrul Vechi, Berăria Germană şi Le Boutique food concept store, pentru care se livrează până la ora 2:00, Bellini Tineretului şi Belviso, care onorează comenzile primite până la ora 24:00, şi The BackYard, care în zilele de joi spre vineri asigură mâncarea până la ora 24:00, iar sâmbăta şi duminica până la ora 2:00.

Restaurantele pentru care se livrează mâncare până la ora 4.00 dimineaţa sunt Nargila, Dristor Doner din zona Budapesta, Divan de la Piaţa Romană, Mr. Purceluş şi Famous Pizza.

foodpanda.ro colaborează, în prezent, cu peste 500 de restaurante din Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Braşov, Constanţa, Arad, Ploieşti, Oradea, Galaţi, Craiova, Sibiu şi Buzău. 

Urmărește Business Magazin

ALEPH STORY: Dezvoltatorii vor lua în vizor hotelurile vechi pentru a le demola şi pentru a dezvolta hoteluri şi blocuri noi. O discuţie cu Dana Ciriperu, Ziarul Financiar şi Dan Pavel, editor-prezentator ŞTIU

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.