Lowe l-a numit director de strategie pe Bogdan Ioniţă

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 14 iulie 2015 408 afişări

Bogdan Ioniţă este noul director de strategie Lowe. El coordonează echipele de cercetare, planning şi strategie, care lucrează pentru clienţii agenţiei briefuri integrate, ce acoperă toate palierele de comunicare: tradiţional, digital, BTL şi experienţial.

Lowe l-a numit director de strategie pe Bogdan Ioniţă

El a lucrat deja campanii pentru clienţi precum Gothaer, Johnson&Johnson, Scandia Food, Unilever, Veka sau Zizin, şi a contribuit la câştigarea unor clienţi noi, precum AFI Palace Malls sau SKOL.

„Când am intrat în publicitate, primul exerciţiu pe care l-am făcut a fost să mă joc cu un scaun, încercând să găsesc altă optică din care-l puteam privi. Cred în perspectivisim, în capacitatea oamenilor de a întoarce o problemă pe toate părţile. Acesta este un exerciţiu care demonstrează cum campaniile bune reuşesc să găsească soluţii pentru probleme care par imposibile sau îşi găsesc rezolvarea în clişee. În planificare, nevoia de a găsi noi perspective este primordială; trebuie să înţelegi consumatorul în cele mai mici detalii, astfel încât să găseşti acel insight. În egală măsură, cred în tehnica paşilor mărunţi. Nu îţi poţi propune să realizezi peste noapte nişte obiective de brand care se ating într-un an, dar îţi poţi propune ca în fiecare zi să fii mai bun. Când reuşeşti să combini cele două filozofii, ai o bună bucată dintr-o reţetă de succes, iar în Lowe am găsit oameni care împărtăşesc aceste convingeri”, spune Ioniţă.

Ioniţă a lucrat, în agenţii locale şi multinaţionale, pentru branduri din industrii diverse: telecom, bere, ciocolată, energy drinks, panificaţie, banking, tobacco.

Numirea lui Bogdan Ioniţă vine la scurt timp după ce Vasile Alboiu a devenit chief creative officer (CCO) al grupului Lowe, poziţie din care coordonează activitatea tuturor echipelor de creaţie din grup. Formula condusă de Alboiu asigura o perspectivă completă, care acoperă creaţie tradiţională, digitală, PR şi BTL, într-un produs creativ contemporan.

Lowe, companie cu sediul central în Londra, face parte dintr-o reţea care numără peste 90 de agenţii în 65 de ţări şi peste 9.000 de angajaţi, deţinută de grupul american IPG (Interpublic Group), unul dintre cele mai mari holdinguri de comunicare la nivel mondial. În România de 22 de ani, Lowe este membră a grupului de companii din care mai fac parte Initiative, BPN, Golin, SENIORHYPER, Mobile Works şi Medic One.

Agenţia este premiată la Epica, Clio, New York Festivals, Cresta, Golden Hammer şi, local, la Effie, Ad’Or, AdPrint, ADCro.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
strategie,
numire,
clienti,
agentie,
comunicare,
coordonare
/actualitate/lowe-l-a-numit-director-de-strategie-pe-bogdan-ionita-14590698
14590698
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.