Legiştii contrazic declaraţiile medicilor: Bebeluşul declarat mort la naştere la Maternitatea Elena Doamna era decedat cu 24 de ore înainte

Autor: Departamentul Corespondenţi Postat la 24 septembrie 2014 52 afişări

Legiştii au stabilit în cazul bebeluşului declarat mort la naştere, în 9 septembrie, la Maternitatea ”Elena Doamna” din Iaşi, că bebeluşul murise cu peste 24 de ore înainte de naştere, în uterul mamei, deşi medicii susţineau că mama fusese monitorizată permanent, iar copilul avea o evoluţie bună.

Reprezentanţii Institutului de Medicină Legală (IML) Iaşi arată, în raportul întocmit după necropsie, că bebeluşul nu a murit la naştere, cum a susţinut conducerea Maternităţii ”Elena Doamna", ci era mort cu peste 24 de ore înainte ca mama să ajungă în spital pentru a naşte.

”Necropsia a fost finalizată în urmă cu două zile şi trimisă către toate organele care anchetează cazul, de la Ministerul Sănătăţii la Poliţie. Putem să spunem doar faptul că bebeluşul murise cu mai bine de 24 de ore înaintea naşterii", a declarat, miercuri, pentru corespondentul MEDIAFAX, Diana Bulgaru, directorul IML Iaşi.

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Iaşi, Marius Voicescu, a declarat că joi se va întruni o comisie de malpraxis în acest caz, în condiţiile în care concluziile raportului medico-legal arată că bebeluşul s-a născut mort, deşi reprezentanţii maternităţii afirmau că acesta era în viaţă la naştere.

Bebeluşul a fost declarat mort la naştere, în noaptea de 8 spre 9 septembrie, iar tatăl acestuia declara că înainte cu câteva ore ca soţia sa să nască în spital nu se afla niciun medic şi că a sunat chiar la 112 pentru a cere ajutor.

De asemenea, bărbatul mai spunea că în noaptea dinaintea decesului copilului soţia sa a fost supravegheată doar de către o infirmieră, care s-a purtat urât cu el atunci când i-a cerut ajutorul, şi că medicii ar fi ajuns la spital a doua zi dimineaţă.

Pe de altă parte, conducerea Maternităţii ”Elena Doamna” susţinea că soţia bărbatului ar fi fost consultată de către medici de patru ori în noaptea respectivă, iar ”monitorizarea a arătat evoluţie bună a mamei şi a fătului şi nedeclanşarea naşterii".

"Există la foaia de observaţie cele patru trasee de cardiotocografie (prin care sunt monitorizate bătăile inimii fătului - n.r.) la orele 0.30, 2.40, 4.50 şi 5.55. Inclusiv medicul de neonatologie s-a dus să discute cu pacienta la ora 2.00 şi a fost văzută în continuare din două în două ore, până dimineaţă, când doctoriţa Doina Iancu a dat acordul pentru cezariană", susţinea medicul Răzvan Socolov, directorul medical al Maternităţii "Elena Doamna" din Iaşi.

După acest caz, Corpul de control de la Ministerul Sănătăţii a declanşat o anchetă la Maternitatea ”Elena Doamna", verificările fiind încă în desfăşurare.

În paralel, Poliţia Iaşi face cercetări în acest caz după ce tatăl bebeluşului a depus plângere, acuzând că soţia sa nu a primit îngrijirile medicale necesare, iar personalul medical al unităţii ar fi acţionat prea târziu în cazul naşterii.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
BEBELUŞ,
DECES,
/actualitate/legistii-contrazic-declaratiile-medicilor-bebelusul-declarat-mort-la-nastere-la-maternitatea-elena-doamna-era-decedat-cu-24-de-ore-inainte-13336273
13336273
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.