Lanţul românesc care se bate cu McDonald’s şi KFC plănuieşte extinderea în Ungaria

Autor: Ioana Matei Postat la 14 februarie 2017 60034 afişări

Lanţul românesc care se bate cu McDonald’s şi KFC plănuieşte extinderea în Ungaria

Remus Cosovanu, francizatul Spartan care deţine restaurante în Timişoara, Cluj şi Deva, a deschis pe 9 februarie, cea mai mare unitate stradală din cadrul lanţului, în urma unei investiţii de 110.000 de euro, potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei. Noua unitate a înregistrat vânzări în valoare de 10.000 de euro şi 2.000 de clienţi, în primul weekend de funcţionare. Spartan ajunge astfel la 31 de unităţi, deschise în toată ţara, fiind pe locul 4 în topul lanţurilor cu cele mai multe restaurante pe teritoriul României. Această inaugurare face parte din strategia de extindere la nivel naţional, dar şi internaţional, pe piaţa maghiară, pe care reţeaua Spartan şi Remus Cosovanu o vor implementa în 2017, potrivit informaţiilor comunicate de reprezentanţii Spartan.

Restaurantul are o surprafaţă de 280 de metri pătraţi şi se află într-o zonă cu o importanţă comercială crescută a Timişoarei, Giroc.

“Timişorenii apreciază în mod deosebit calitatea produselor şi a serviciilor Spartan, fapt pentru care stau mărturie cele cinci restaurante pe care le-am deschis deja aici, datorită cererii foarte mari. Mi-am dorit foarte mult să deschid un restaurant mai spaţios, în care lumea să vină şi să poată mânca în tihnă. Nu mi-am propus neapărat acest lucru, dar iată că am reuşit să inaugurăm cea mai mare unitate stradală a Spartan de până acum. Ceea ce vreau în acest moment este ca toţi cei care ne vor trece pragul să fie mulţumiţi de faptul că de acum vor regăsi aceleaşi meniuri gustoase şi de calitate, într-un decor îmbunătăţit!”, a explicat Remus Cosovanu, director general Corebos SRL, compania prin intermediul căreia a obţinut franciza Spartan.

Remus Cosovanu a ales să se îndrepte spre piaţa fast-food-ului, după ce a analizat potenţialul mai multor francize din domenii variate şi a realizat potenţialul crescut al acestui segment de piaţă. După un stagiu de pregătire ce a durat trei luni şi s-a desfăşurat în Suceava, a deschis primul său restaurant cu o investiţie iniţială de 62.000 de euro. În doar trei ani, a reuşit să deschidă şapte restaurante de succes, să întreacă McDonald’s ca vânzări la nivelul municipiului Timişoara şi să înceapă discuţiile pe marginea detaliilor extinderii în Ungaria, având în plan ca anul acesta să fie deschisă prima unitate la nivel extern, cel mai probabil în Budapesta.

"Având în vedere succesul mărcii Spartan în România, am decis să prospectez şi pieţele externe, pentru a vedea dacă se pretează acestui format de business. Am analizat potenţialul afacerii în Europa în primul rând, dar şi în Dubai şi Thailanda, şi am prezentat conceptul mai multor centre comerciale din străinătate, care au fost extrem de receptive la propunerile noastre. Aşadar mă bazez pe date concrete, atunci când afirm că franciza Spartan ar avea un succes formidabil în Europa şi în întreaga lume şi am planificat ca 2017 să fie anul în care dăm startul expansiunii în afară!", a adăugat Remus Cosovanu, director general Corebos SRL, compania prin intermediul căreia a obţinut franciza Spartan.

Fost fotbalist la prima echipă a Politehnicii Timişoara, unde a fost antrenat de Gheorghe Hagi, Remus Cosovanu s-a reorientat către antreprenoriat şi în 2014 a deschis primul său restaurant Spartan, în Timişoara. Trei ani mai târziu, cu o cifră de afaceri de peste 4 milioane de euro, estimată pentru finalul lui 2016, şi cu încă cinci restaurante deschise, a hotărât să prospecteze şi pieţele externe.

Timişoara este oraşul cu cele mai multe restaurante Spartan din ţară: cinci unităţi dechise în perioada 2014 – 2017. Datorită rezultatelor obţinute până în prezent, Remus Cosovanu a obţinut exclusivitate asupra mărcii în oraşul de pe Bega, acesta fiind singurul loc din România în care Spartan are mai multe restaurante care se regăsesc exclusiv în gestiunea unui singur francizat.

Planurile sale pentru anul în curs includ, în afară de inaugurarea primului restaurant Spartan din afara României, şi deschiderea unor noi unităţi în Timişoara şi Cluj. De asemenea, ultima parte din 2017 va marca şi apariţia primului restaurant Spartan Drive din Timişoara, unde clienţii vor putea comanda din maşină, şi care va ocupa 320 de m2 şi va fi situat la ieşirea spre Arad.

În afară de cele şapte restaurante Spartan pe care le conduce la ora actuală, Remus Cosovanu este implicat, din anul 2016, şi în două dintre cele trei francize secundare deţinute de S.C Strong MND Corporation (compania francizoare a mărcii “Spartan”): Transylvania Burger şi Hercule, deschise în centrul comercial Shopping City din Timişoara.

SC Corebos SRL, înfiinţată în anul 2014, este deţinută de Remus Cosovanu, a primit franciza Spartan pentru restaurantele din Timişoara, Cluj şi Deva şi are 145 de angajaţi.

Spartan face parte din grupul de francize S.C. Strong MND Corporation S.R.L, companie francizoare care deţine şi platforma www.francizelacheie.ro. Lanţul de restaurante a fost fondat în 2012 şi numără 31 de restaurante, dintre care 11 sunt restaurante proprii şi alte 20 sunt în sistem de franciză, deschise în capitală şi în 19 oraşe din ţară: Suceava, Arad, Braşov, Iaşi, Cluj, Timişoara, Botoşani, Galaţi, Brăila, Focşani, Târgu-Jiu, Craiova, Piteşti, Turnu-Severin, Deva, Râmnicu Vâlcea, Baia Mare, Piatra Neamţ şi Constanţa.

Cifra de afaceri înregistrată de S.C Strong MND Corporation S.R.L la finalul anului 2015 este de aproximativ 3.600.000 de euro. În cele 11 restaurante deţinute de Strong MND Corporation, societatea francizoare, sunt angajate peste 200 de persoane, iar în total, în toate cele 31 de unităţi lucrează peste 500 de oameni. Lanţul de restaurante Spartan va continua extinderea în capitală, în provincie, dar şi în afara graniţelor României. Planurile sale de expansiune vizează ca, până în 2018, să ajungă la 40 de unităţi.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.