Kovesi în PE: 2014, anul cu cel mai mare număr de demnitari de rang înalt investigaţi de DNA

Autor: Corespondenţă De La Trimisul Mediafax La Bruxelles Postat la 14 aprilie 2015 47 afişări

Procurorul şef al DNA, Codruţa Kovesi, a spus, marţi, în Comisia pentru Control Bugetar a PE, că în 2014 a fost înregistrat cel mai mare număr de demnitari de rang înalt investigaţi de procurorii anticorupţie, Parlamentului României fiindu-i solicitată încuviinţarea arestării a nouă parlamentari.

Kovesi a arătat, la audierea organizată în Comisia pentru Control Bugetar a Parlamentului European (PE) privind implementarea de către România şi Bulgaria a angajamentelor referitoare la reforma judiciară şi lupta împotriva corupţiei în cadrul MCV, că, pentru ţara noastră, corupţia a reprezentat o "problemă sistemică", fiind dezvoltat în timp un sistem de legături între politicieni, oameni de afaceri şi funcţionari publici care acţionau concertat pentru fraudarea resurselor publice.

Ea a precizat că anul trecut a formulat 12 cereri de încuviinţare a urmăririi penale faţă de miniştri şi foşti miniştri, din care una a fost trimisă PE.

Procurorul şef al DNA a mai spus că, în 2014, numărul persoanelor trimise în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie s-a triplat faţă de 2006, iar numărul persoanelor condamnate de instanţele de judecată în cauze instrumentate de DNA a crescut de peste şapte ori .

Codruţa Kovesi a mai spus că, din 2007 până în prezent, DNA a dispus trimiterea în judecată a 48 de demnitari, respectiv un fost prim-ministru, în trei dosare distincte, un vicepremier, opt miniştri, 29 deputaţi şi şapte senatori.

Dintre aceştia, au fost deja condamnaţi definitiv pentru infracţiuni de corupţie un fost prim ministru, şase miniştri, 15 deputaţi şi cinci senatori, restul cazurilor fiind în curs de soluţionare, a precizat Kovesi.

Comisia pentru Control Bugetar (CONT) a Parlamentului European a organizat, marţi, o audiere privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) în ceea ce priveşte Bulgaria şi România, raportor fiind europarlamentarul Monica Macovei.

Scopul audierii este de a permite "o discuţie profundă la nivelul PE pentru a evalua modul în care România şi Bulgaria implementează angajamentele privind reforma judiciară, lupta împotriva corupţiei şi a crimei organizate".

La audieri participă secretarul general al Comisiei Europene, Catherine Day, procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kövesi, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, ministrul bulgar al Justiţiei, Hristo Ivanov, precum şi experţi din România şi Bulgaria dar şi alte ţări UE.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
KOVESI,
PE,
DNA
/actualitate/kovesi-in-pe-2014-anul-cu-cel-mai-mare-numar-de-demnitari-de-rang-inalt-investigati-de-dna-14120973
14120973
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.