Klaus Iohannis la Timisoara: Nu avem o problema, ci o CATASTROFA in Romania. La ce se refera presedintele?

Postat la 03 octombrie 2016 306 afişări

Klaus Iohannis la Timisoara: Nu avem o problema, ci o CATASTROFA in Romania. La ce se refera presedintele?

Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, a folosit cuvinte grele in timpul dezbaterii ‘Timisoara Educata – dialog la inceput de an universitar, de la Timisoara’, la care participa luni. Adresandu-se profesorilor si studentilor aflati in Aula Magna a Universitatiid e Vest, Iohannis a subliniat ca Romania trece printr-o adevarata catastrofa in ceea ce priveste corelarea invatamantului cu piata muncii.

„Nici macar alfabetizarea nu reusim sa o aducem asa cum era cu cativa ani in urma. Exista o catastrofa nationala, o necorelare profunda si grava.  Cum altfel putem sa ne explicam ca investitorii si strainii cer muncitori cu calificari medii, meseriasi, iar noi avem o tara cu nicio scoala care ii pregateasca pe o meserie. Ii ducem pe toti pana la Bac, ii mintim, le spunem ca le dam o educatie potrivita, dar nu le dam, pentru ca educatia nu e potrivita nici cerintei pietei muncii, nici individului.

Anul trecut o jumatate de generatue a picat la bac, anul asta a fost mai bine, o treime a picat la bac. O jumatate de generatie, va dati seama ce tragedie am creat aici sistemul preuniversitar? Trebuie construit din temelii. Este la fel de evident ca trebuie sa dam o sansa si tinerilor care nu mor de dragul cartii si sunt multi. Sunt multi care sunt innebuniti de masini, nu le dam nicio sansa. Sunt altii care vor sa invete sa fie zidari ca se plateste bine. Tinerii poate stiu ce vor. E ca si cand viata se plateste pe o diploma.

Segmentul universitar? Am vorbit cu multi investitori si pe cand am fost primar si de cand sunt presedinte. Multi spun: este extraordinar ca pregatiti juristi, economisti, dar mai pregatiti si ingineri, ca nu avem pe cine angaja in fabrici. Sistemul universitar este necorelat cu piata muncii. Din pacate problema da batai de cap multor tineri pentru ca ei se trezesc cu o diploma. Am auzit cazuri cand au terminat universitatea si nu au diploma. Conditia pentru a-ti termina studiile e sa fii acolo si nu sa fi invatat ceva. Nu e bine.

Trebuie sa avem curajul sa spunem tinerilor ca poate e bine ca atunci cand isi aleg ce vor sa studieze, acest lucru trebuie corelat cu piata muncii si cu abilitatile tinerilor. Si atunci lucrurile vor merge mai bine. Deci nu avem o problema, avem o catastrofa de corelare„, a spus presedintele Romaniei Klaus Iohannis adresandu-se studentilor si profesorilor de la Universitatea de Vest din Timisoara.

Cititi mai multe pe www.opiniatimisoarei.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.