Italia, restricţii de zonă roşie din 24 decembrie până în 6 ianuarie, cu patru zile de excepţie

Autor: Andreea Tobias Postat la 19 decembrie 2020 79 afişări

Italia, restricţii de zonă roşie din 24 decembrie până în 6 ianuarie, cu patru zile de excepţie

Italia a adoptat restricţii de zonă roşie din 24 decembrie până în 6 ianuarie, cu excepţia zilelor de 28, 29, 30 decembrie şi 4 ianuarie, când oamenii pot ieşi din case fără certificat. Restricţiile nu sunt valabile pentru tinerii sub 14 ani. 

„Metoda zonelor a funcţionat, am evitat o carantină generalizată. În următoarele câteva zile, toate regiunile ar putea ajunge în zona galbenă. Cu toate acestea, situaţia rămâne dificilă şi în toată Europa. Şi printre experţii noştri există o îngrijorare puternică legată de Crăciun, când contaminările pot creşte", a declarta premierul Giuseppe Conte.

Astfel, Italia va fi, de Crăciun până la Bobotează, roşie, cu excepţia zilelor de 28, 29, 30 decembrie 2020 şi 4 ianuarie 2021, când va fi „portocalie”.

Guvernul a decis să introducă măsuri mai restrictive, dar dând posibilitatea vizitelor între două persoane care nu locuiesc împreună, excluzând de la restricţii tinerii sub 14 ani. Decretul nu specifică vreun grad de rudenie între cele două persoane cărora le este permis să se viziteze.

„A trebuit să întărim restricţiile, a fost o decizie dureroasă”, a spus Conte.

„Slujbele se pot desfăşura până la ora 22.00. Puteţi primi în case până la două persoane cu care nu trăiţi împreună, cu copiii lor, dacă au sub 14 ani. Este o măsură pe care am conceput-o pentru a permite acel minim de socializare potrivită acestei perioade”, a afirmat Conte.

Centrele de înfrumuseţare, barurile şi restaurantele vor fi închise în zilele roşii, în timp ce supermarketurile, magazinele alimentare, produsele de primă necesitate, farmaciile şi parafarmaciile, saloanele de coafură şi frizeriile vor rămâne deschise.

În zilele „roşii” va fi permisă „activitate fizică în apropierea casei”.

„Întreg teritoriul naţional va fi zonă portocalie pe 28, 29, 30 şi 4 ianuarie decembrie. În aceste zile cei care locuiesc în oraşe mai mici pot călători pe o rază de 30 de kilometri faţă de locul de reşedinţă, cu excepţia capitalelor de provincie. Barurile şi restaurantele rămân închise, cu excepţia livrărilor la domiciliu. Magazinele vor fi deschise până la ora 21:00.

În ce priveşte şcolile, autorităţile lucrează pentru redeschiderea acestora pe 7 ianuarie: „Am planificat o reluare a predării faţă în faţă începând cu 7 ianuarie”, a spus Conte. Şcoala nu este focar, „dar trebuie să lucrăm la ceea ce există în jurul şcolii, începând cu transportul”.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
italia,
restricţii,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.