Isărescu: Fără antreprenoriat de calitate, economia de piaţă şchioapătă

Postat la 16 noiembrie 2018 71 afişări

Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), a declarat, vineri, motivul pentru care România are nevoie de antreprenoriat de calitate, în contexul aniversării a 20 de ani de la apariţia Ziarului Financiar.

Isărescu: Fără antreprenoriat de calitate, economia de piaţă şchioapătă

„Fără antreprenoriat de calitate, nu spun român, că nu mai contează în piaţă, economia de piaţă şchioapătă. Este esenţial în funcţionare libera iniţiativă, capacitatea de a gândi, de a dezvolta şi de a menţine un business. (...) În urmă cu câteva zile, am subliniat nevoia ca, în legătură cu acest aspect, să existe o disciplină de plăţi. O disciplină financiară este, iarăşi, un principiu esenţial. Fără disciplină financiară, economia de piaţă nu poate să reziste. Cade din orice dezbatere sau evoluţie raţională”, a afirmat Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR, în cadrul conferinţei „Ce am făcut în ultimii 20 de ani?”, organizată de Ziarul Financiar (ZF).

„Eu citesc Ziarul Financiar zilnic. Îmi încep ziua cu Ziarul Financiar şi nu cred că sunt singurul. Acest codian se află zilnic pe masa antreprenorilor din România, dar nu numai. Fac acest lucru din 1998 şi până astăzi. În mine, Ziarul Financiar are un cititor atent”, a adăugat Isărescu.

Cotidianul economic şi financiar „Ziarul Financiar” a fost lansat la data de 16 noiembrie 1998, evenimentul fiind găzduit, de asemenea, de BNR. „Celebrarea aceasta este un moment semnificativ pentru cultura economico-financiară din România şi pentru Banca Naţională”, a subliniat Isărescu.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
calitate,
mugur isarescu,
piata,
economie,
financiar,
bnr

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.