Iohannis: România va căuta alte oportunităţi pentru consolidarea independenţei energetice

Autor: Valentina Postelnicu Postat la 16 ianuarie 2015 77 afişări

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, la Bruxelles, întrebat despre proiectul South Stream, că România va căuta alte oportunităţi pentru consolidarea independenţei energetice şi pentru interconectarea la sistemele energetice europene.

Preşedintele a arătat că tema South Stream nu a fost abordată în discuţiile cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi a adăugat că acesta este "un subiect care nu s-a închis acum, ci mai demult".

"Independenţa energetică a României este una din preocupările mele şi România va căuta alte oportunităţi pentru a merge mai departe pe calea de consolidare a independenţei energetice, pe de-o parte, şi de interconectare la sistemele energetice europene, pe de altă parte", a spus Iohannis, în cadrul conferinţei comune susţinute cu preşedintele CE.

Preşedintele Klaus Iohannis efectuează joi şi vineri o vizită oficială la Bruxelles. Şeful statului a avut, joi, întâlniri cu preşedinţii Consiliului European şi Comisiei Europene, iar vineri urmează să aibă o întrevedere cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
IOHANNIS,
SOUTH STREAM,
/actualitate/iohannis-romania-va-cauta-alte-oportunitati-pentru-consolidarea-independentei-energetice-13768933
13768933
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.