Iohannis, primit de premierul Matteo Renzi: Comunitatea românilor, cea mai integrată din Italia
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a fost primit, marţi, în cea de-a doua zi a vizitei oficiale pe care o efectuează la Roma, la Palatul Chigi, de preşedintele Consiliului de Miniştri, Matteo Renzi, premierul italian apreciind că românii din Italia reprezintă cea mai integrată comunitate.
Preşedintele Iohannis a fost primit la Palatul Chigi de Matteo Renzi, preşedintele Consiliului de Miniştri, potrivit unor surse oficiale, pe agenda discuţiilor aflându-se şi rolul comunităţii de români din această ţară.
”Este cea mai bine integrată comunitate din Italia”, a apreciat Matteo Renzi, în discuţiile cu preşedintele Klaus Iohannis, potrivit unor surse oficiale. În plus, românii din Italia contribuie cu peste 1% din PIB la dezvoltarea acestei ţări.
Este foarte importantă şi prezenţa comunităţii italieneşti în România, au mai precizat sursele citate, dar şi a investitorilor italieni în ţara noastră, în special a IMM-urilor.
În Italia se află, potrivit surselor citate, peste un milion de români care trăiesc şi lucrează în această ţară.
Întâlnirea cu preşedintele Consiliului de Miniştri din Italia a prilejuit discuţii despre consolidarea perspectivei europene a Balcanilor de Vest.
”Italia şi România sunt ţări aflate fiecare în vecinătatea Balcanilor de Vest, iar această zonă constituie, pentru viitorul Europei, o temă de maximă importanţă”, au mai menţionat sursele, precizând că există această dorinţă, de ambele părţi, de a lucra împreună pentru a consolida perspectiva europeană a Balcanilor de Vest.
Alt subiet de discuţie s-a referit la viitorul Summit de la Riga, premierul Renzi confirmând că sprijină, ca şi România, ţările din acest parteneriat, în special Republica Moldova şi Ucraina.
S-a discutat şi despre viitorul construcţiei europene, cei doi oficiali apreciind că este nevoie de o gândire strategică în acest sens.
”Europa are nevoie, în momentul de faţă, de idei”, a spus premierul Matteo Renzi, potrivit surselor oficiale.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











