Întâlnire de grad zero: premierul Ciucă se vede cu americanii de la Carlyle Group, cea mai mare companie de private equity din lume şi cea care controleză BSOG, firma care scoate gazul nou din Marea Neagră

Autor: Liviu Popescu Postat la 21 septembrie 2022 57 afişări

Întâlnire de grad zero: premierul Ciucă se vede cu americanii de la Carlyle Group, cea mai mare companie de private equity din lume şi cea care controleză BSOG, firma care scoate gazul nou din Marea Neagră

Pe 22 septembrie 2022 premierul Nicolae Ciucă va avea o întâlnire de la ora 11:30 cu reprezentanţi ai Carlyle Group, cel mai mare administrator de private equity din lume, şi cei care controlează Black Sea Oil and Gas (BSOG), compania care scoate gazul nou din Marea Neagră, potrivit agendei de lucru a primului-ministru.

Pe agendă nu sunt specificate tema şi motivul întâlnirii –dacă de exemplu iniţiativa a venit la propunerea Guvernului sau la propunerea americanilor, ci doar că joi aceasta este programată după reuniunea ministerială organizată în marja Conferinţei Internaţionale a Gazului în România.

Cu active de 376 miliarde de dolari, adică peste PIB-ul într-un singur an al economiei României, 26 de birouri pe cinci continente, Carlyle Group este o companie globală de investiţii care utilizează capital privat în trei segmente de activitate: Global Private Equity, Global Credit şi Global Investment Solution.

Carlyle este acţionarul principal al BSOG. În 2017 reprezentanţii Carlyle s-au întâlnit la Palatul Victoria cu fostul premierul Grindeanu. Atunci aceştia au anunţat intenţia de a trece cât mai rapid la faza de producţie în cazul resurselor de gaze naturale deţinute în concesiune pe platforma continentală a Mării Negre.

În iunie 2022 BSOG împreună cu partenerii de concesiune, Petro Ventures Resources şi Gas Plus Dacia, au anunţat începerea producţiei de gaze din Proiectul de Dezvoltare Gaze Naturale Midia şi introducerea primelor gaze în Sistemul Naţional de Transport.

Companiile estimează, într-un comunicat, o producţie de 0,5 miliarde de metri cubi de gaze. Producţia la platou va fi de aproximativ 1 miliard de metri cubi de gaze pe an pentru următorii trei ani din cei zece ani de viaţă estimaţi pentru zăcămintele Ana şi Doina.

Proiectul Midia este primul proiect nou de dezvoltare a gazelor naturale din platoul continental românesc al Mării Negre din ultimii 30 de ani şi singurul proiect ȋn dezvoltare aflat în derulare în prezent.

Acesta constă în cinci sonde de producţie (o sondă submarină la zăcământul Doina şi patru sonde de producţie la zăcământul Ana), o platformă de producţie monitorizată şi operată de la ţărm, amplasată pe zăcământul Ana şi o conductă submarină de 126 km care asigură transportul gazelor până la noua staţie de tratare a gazelor („STG”) din comuna Corbu, judeţul Constanţa. Gazele tratate sunt livrate în sistemul naţional la staţia de măsurare a gazelor aflată în incinta STG.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.