Indemnizaţia consilierilor locali ar putea creşte, fiind actualizată în funcţie de salariul edililor

Autor: Cătălina Mănoiu Postat la 24 decembrie 2015 100 afişări

Indemnizaţia consilierilor locali, stabilită la 5% din salariul primarului, ar putea creşte potrivit unei propuneri legislative prin care se cere actualizarea sumei primite de consilierii locali, pe motiv că actualizările nu au mai fost făcute din 2010, timp în care indemnizaţia primarului a crescut

Iniţiativa legislativă prevede că "pentru participarea la şedinţele consiliului local şi ale comisiilor de specialitate, consilierul local primeşte o indemnizaţie stabilită în condiţiile legii, care se actualizează în funcţie de indemnizaţia primarului".

Potrivit expunerii de motive semnate de senatorul PSD Liviu Octavian Bumbu şi deputatul ALDE Sorin Teju, în prezent, indemnizaţia consilierilor locali este de 5% din salariul primarului, sumă care nu a mai fost actualizată din anul 2010.

Iniţiatorii proiectului de lege care ar putea majora indemnizaţia consilierilor locali cer dezbaterea şi adoptarea iniţiativei legislative în procedură de urgenţă. Camera Deputaţilor este prima cameră sesizată.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/indemnizatia-consilierilor-locali-ar-putea-creste-fiind-actualizata-in-functie-de-salariul-edililor-14930619
14930619
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.