Inculpaţii din dosarul lui Uioreanu privind furnizarea de informaţii îşi recunosc integral faptele

Postat la 26 iunie 2014 60 afişări

Fostul ofiţer SRI Elena Albu, mama ei şi subprefectul de Cluj sunt la DNA, unde semnează acorduri de recunoaştere a vinovăţiei - procedură prevăzută de noua legislaţie penală -, prin care aceştia admit integral probele şi recunosc că Horea Uioreanu a beneficiat de informaţii operative ale SRI.

Inculpaţii din dosarul lui Uioreanu privind furnizarea de informaţii îşi recunosc integral faptele

 Surse judiciare au declarat joi, pentru MEDIAFAX, că la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) au fost aduşi fostul ofiţer SRI Elena Albu, mama acesteia, Silvia Bălaj, şi subprefectul judeţului Cluj, Mihnea-Remus Iuoraş.

Potrivit surselor citate, toţi cei trei, inculpaţi în dosarul privind modul în care Albu a divulgat informaţii operative preşedintelui CJ Cluj Horea Uioreanu, semnează joi acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, ceea ce înseamnă că admit integral acuzaţiile aduse de procurorii anticorupţie şi nu contestă probele pe baza cărora au fost formulate acuzaţiile.

Aceleaşi surse spun că Uioreanu nu semnează un astfel de acord, ceea ce înseamnă că nu recunoaşte, la acest moment, acuzaţiile aduse de DNA în acest caz.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/inculpatii-din-dosarul-lui-uioreanu-privind-furnizarea-de-informatii-isi-recunosc-integral-faptele-12840745
12840745
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.