În timp ce majoritatea lumii medicale se concentrează pe coronavirus, doi medici români continuă lupta împotriva cancerului printr-o inovaţie tehnologică. Şi-au investit economiile în proiect

Autor: Ioana Niţă Postat la 10 mai 2020 422 afişări

Medicii se confruntă deseori cu lipsa de dotări, nu doar la nivel de echipamente şi consumabile, dar şi la nivel de aplicaţii software care să îi ajute în munca de cercetare atât de importantă pentru tratarea bolilor. Iar unii dintre ei nu se dau bătuţi şi nu lasă lucrurile aşa, ci încearcă să le schimbe. Un astfel de exemplu este OncoChain, un start-up din Timişoara creat de doi medici care şi-au propus să realizeze o platformă de cercetare pentru îmbunătăţirea colectării de date despre pacienţii oncologici.

„Practic, softurile din spitalele româneşti sunt în momentul de faţă doar nişte aplicaţii de contabilitate, dar lipseşte partea de cercetare, nu poţi exporta date utile pentru cercetare în niciun fel, nu poţi selecta pacienţii după diferite criterii de diagnostic, după diferite criterii de date clinice, nu poţi face comparaţii între cohorte de pacienţi, deci eşti foarte limitat dacă vrei să faci cercetare. Aici intervenim noi“, a spus Mădălin Margan, CEO şi cofondator al OncoChain, în cadrul emisiunii ZF IT Generation. De profesie medic, el a pus bazele OncoChain alături de soţia sa, tot medic, cu obiectivul de a crea o platformă care să ajute la îmbunătăţirea tratamentelor împotriva cancerului, boală cu care se luptă câteva sute de mii de români.

„Ideea mi-a venit acum un an şi jumătate. Eram medic în Secţia de Obstetrică - Ginecologie a Spitalului Judeţean din Timişoara şi de asemenea pregăteam lucrarea de doctorat la Universitatea de Medicină şi Farmacie Babeş Bolyai din Timişoara şi sufeream din cauza lipsei de softuri medicale de calitate, în care să pot introduce datele despre pacienţi şi să export date utile în cercetarea medicală. Şi am spus că trebuie să fac ceva, să schimb situaţia. Aşa am început acest proiect împreună cu soţia mea, care este de asemenea implicată în cercetarea medicală şi este medic şi a avut aceleaşi probleme. Cumva am suferit împreună în timpul rezidenţiatului şi am spus că trebuie să schimbăm lucrurile”, a explicat el ce l-a determinat să pornească proiectul OncoChain.

Investiţia iniţială, din resurse proprii, s-a situat la 30.000 euro, iar apoi cei doi medici au obţinut şi circa 25.000 de euro din granturi nerambursabile de la diferite companii. „Am primit două granturi nerambursabile din partea a două companii, Total şi Johnson & Johnson, în cadrul unor competiţii de start-up-uri. A fost greu la început, dar simţim că există dorinţă şi în rândul ecosistemului de start-up-uri, dar mai ales din partea posibililor clienţi şi posibililor parteneri. Am continuat să lucrăm, chiar am adus oameni noi în echipă şi am ajuns de la o schemă pe o tablă albă la o companie care acum este în două acceleratoare - HealthInc în Amsterdam şi Techcelerator în România, probabil cel mai cunoscut accelerator de tech din România la ora actuală. În continuare dezvoltăm compania, dezvoltăm produsul.”

Fondatorii OncoChain se află acum în discuţii pentru a obţine o finanţare astfel încât să se poată extindă pe plan internaţional şi să continue dezvoltarea aplicaţiei.

„Am observat că de multe ori echipa şi conexiunile şi partenerii pe care ţi-i alegi sunt mai importante decât finanţarea propriu-zisă, decât banii. Pentru a scala rapid şi pentru a realiza planul de dezvoltare a soft-ware-ului în următorul an am avea nevoie undeva la 450.000 de euro. Noi vom continua oricum. Echipa este foarte ambiţioasă, lucrăm în continuare, nu suntem neapărat dependenţi de această finanţare în realizarea dezideratelor pe care ni le-am propus pentru următorul an. Dar evident că pentru a accelera este nevoie de finanţare. Probabil în vara acestui an, în iunie - iulie, vom încerca să ridicăm o rundă importantă“, a precizat Mădălin Margan.

În prezent, susţine el, softurile din spitalele româneşti sunt mai mult doar nişte aplicaţii de contabilitate, în care de cele mai multe ori medicii rezidenţi introduc procedurile ce s-au desfăşurat şi medicaţia primită de pacient cu scopul ca spitalul respectiv să primească decontarea de la Casa de Sănătate, să se ştie exact ce proceduri şi ce medicaţie trebuie să fie decontate. „Mai are şi nişte funcţionalităţi de management al pacientului cu privire la datele testelor de laborator, biletele de externare, deci îşi fac treaba bine pentru partea de management al pacientului şi decontare către CNAS. Dar lipseşte partea de cercetare, nu poţi exporta date utile pentru cercetare în niciun fel, nu poţi selecta pacienţii după diferite criterii de diagnostic, după diferite criterii de date clinice, nu poţi face comparaţii între cohorte de pacienţi, deci eşti foarte limitat dacă vrei să faci cercetare. Tocmai aici intervenim noi. Încercăm să standardizăm introducerea de date cât mai mult după diferite sisteme de clasificare internaţionale folosite de obicei în SUA, dar şi în Europa. Practic vrem să ridicăm nivelul colectării de date şi al posibilităţilor de procesare a acestor date în scop util, ştiinţific.”

Pe lângă îmbunătăţirea colectării de date despre pacienţii oncologici, start-up-ul şi-a propus să faciliteze prin intermediul platformei OncoChain şi furnizarea de servicii de medicină personalizată şi centrată pe pacient către furnizorii de servicii medicale din acest domeniu al oncologiei. „În prezent avem un private beta. Practic, este o testare a platformei în 7 clinici de oncologie şi un proiect-pilot cu o companie farma pe care îl desfăşurăm în mai multe clinici. Deci este în producţie, dar deocamdată este o ediţie limitată, privată pentru aceste clinici, care sunt în momentul de faţă mai mult partenerii noştri decât clienţi şi accesul este gratuit”, a menţionat CEO-ul şi cofondatorul OncoChain. El a adăugat că planul este ca prin platforma OncoChain să fie conectate mai multe centre pentru a realiza studii multicentru. „O problemă în cercetarea românească este că fiecare centru îşi desfăşoară activitatea de cercetare cumva local, şi nu avem studii mari. Practic conectând centrele vrem să realizăm acest lucru.”

Totodată, datele colectate despre pacienţii trataţi pot creşte nivelul serviciilor de sănătate.

„Poţi să ai anumiţi parametri, să te compari cu media, cu rezultatul din platformă şi ştii unde eşti ca practician, ca şi clinică. Şi poţi rezolva anumite deficienţe mult mai uşor, poţi şti unde eşti deficitar”, a subliniat Mădălin Margan.

În plus, a completat el, există avantaje şi pentru companiile farma deoarece ele pot orienta cercetarea. „Aducerea medicamentelor noi pe piaţă durează foarte mult şi este foarte scumpă. Această cercetare şi dezvoltare a medicamentelor noi durează poate şi 5-6-7 ani, costă şi miliarde de dolari şi atunci orice avantaj fin pe care îl poţi aduce de orientarea cercetării este un lucru benefic şi practic. Prin OncoChain se realizează colectarea de date din lumea reală, din practica clinică curentă, care sunt diferite de datele din testele clinice, care sunt mai standardizate şi mai controlate. De asemenea este un volum mai mare de date din lumea reală.”

Fondatorii OncoChain au planuri mari şi se gândesc atât la extinderea în regiune, cât şi la nivel global, conform lui Margan: „vrem să ieşim din România, deja suntem într-un accelerator din Amsterdam şi acolo avem deja două proiecte-pilot, cu Institutul de Cancer şi un institut de sănătate publică al Olandei.“


ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF împreună cu Banca Transilvania şi casa de avocatură Stratulat & Albulescu, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. În cadrul emisiunii sunt invitaţi şi antreprenori sau investitori care îşi povestesc experienţa în business şi dau sfaturi start-up-urilor.


JSLeague

Ce face? Platformă online pentru cursuri de programare

Necesar de finanţare: 100.000 euro

Invitat: Diana Miron, CEO al JSLeague


Radio-Saver

Ce face? Soluţie bazată pe tehnologii de tip wireless şi unde radio care rezolvă problemele de localizare şi comunicare întâmpinate de unităţile de salvare şi de cei care merg în aventuri montane.

Invitat: Dumitru Prutean, fondator al Radio-Saver din Iaşi 


Discover Iaşi

Ce face? Aplicaţie de turism la pachet cu biciclete electrice

Finanţări totale atrase: 33.000 euro

Necesar de finanţare: minimum 10.000 euro

Invitat: Constantin Obreja, fondator şi CEO al Discover Iaşi


SpineUP

Ce face? Aplicaţie mobilă cu exerciţii dedicate pentru afecţiunile coloanei vertebrale

Invitat: Andreea Bureschi, cofondator al SpineUP


Code of Talent

Ce face? Platformă de microlearning pentru digitalizarea conţinutului

Investiţie iniţială: 475.000 euro

Finanţări totale atrase: 450.000 euro

Evaluare proiect: 3,5 milioane euro

Invitat: Vlad Grigoriu, cofondator şi CEO al Code of Talent


Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19,00 sau accesează platforma

www.zf.ro/zf-it-generation

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.