Iacob Ieronim: Numele ales de noul Papă, Francisc, "sărăcuţul din Assisi", reprezintă un program de viaţă

Postat la 14 martie 2013 27 afişări

Monseniorul Iacob Ieronim, vicar de Dobrogea, spune că alegerea noului Papă a fost un moment de bucurie, dar şi un element de surpriză, iar numele ales de acesta, Francisc, "sărăcuţul din Assisi", reprezintă şi un program de viaţă, printre preocupările acestuia fiind şi cea pentru oamenii săraci.

Iacob Ieronim: Numele ales de noul Papă, Francisc, "sărăcuţul din Assisi", reprezintă un program de viaţă

 Monseniorul Iacob Ieronim a declarat pentru MEDIAFAX că s-a rugat cu o seară înainte, alături de un mic grup de credincioşi, pentru un nou suveran pontif, iar joi dimineaţă, la liturghie, l-a pomenit pe acesta în Canonul Roman.

Acesta a spus că noul Papă vine din America Latină, o ţară cu probleme specifice teologice şi sociale, unde există o minoritate de oameni bogaţi şi foarte mulţi săraci, fiind o lume ce aminteşte de cea a Sfântului Francisc din Assisi, din secolul al XIII-lea.

Monseniorul Iacob Ieronim a precizat că numele ales de noul Papă, Francisc, "sărăcuţul din Assisi", reprezintă şi un program de viaţă, iar printre preocupările sale va fi, cu siguranţă, şi cea pentru oamenii săraci.

El a remarcat că noul Papă, Francisc I, şi-a început pontificatul cu o rugăciune şi a cerut binecuvântarea oamenilor prezenţi în piaţă înainte de a le acorda binecuvântarea pontificală.

"Acum lumea se întreabă ce schimbări va aduce, dacă va fi un conservator. Eu spun că vor fi noutăţi în continuitate. Aşa a fost mereu în biserică", a mai spus Iacob Ieronim.

Argentinianul Jorge Mario Bergoglio, primul Papă originar de pe continentul american şi primul iezuit care urcă pe tronul Sfântului Petru, a fost ales miercuri seara ca succesor al lui Benedict al XVI-lea. Arhiepiscopul din Buenos Aires a ales numele de Francisc, purtat pentru prima dată de un Suvern Pontif.

"Cardinalii au venit să mă caute la capătul lumii", a declarat noul Suveran Pontif din balconul Vaticanului, după care a rostit rugăciunea "Tatăl nostru" şi a binecuvântat mulţimea adunată în Piaţa San Pietro.

Francisc I a lansat un apel la "fraternitate", "prietenie", "dragoste" şi "evaghelizare" în cadrul Bisericii. "Rugaţi-vă pentru mine şi daţi-mi binecuvântare", le-a cerut Francisc I credincioşilor.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/iacob-ieronim-numele-ales-de-noul-papa-francisc-saracutul-din-assisi-reprezinta-un-program-de-viata-10666774
10666774
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.