Greşeala pe care o fac aproape toţi şefii şi angajaţii din companii. Miliardarul american Mark Cuban pune punctul pe i: Este cea mai mare pierdere de timp

Autor: Iulian Tenchiu Postat la 25 iulie 2023 325 afişări

Greşeala pe care o fac aproape toţi şefii şi angajaţii din companii. Miliardarul american Mark Cuban pune punctul pe i: Este cea mai mare pierdere de timp

Investitorul miliardar, proprietar al echipei Dallas Mavericks, personalitate a emisiunii „Shark Tank”, autor şi tată a trei copii nu are prea mult timp de pierdut. Şi crede că şedinţele sunt obiceiul numărul unu la locul de muncă care ucide productivitatea oamenilor şi le consumă timpul, scrie CNBC.

Într-o conversaţie cu autorul de bestselleruri Chris Voss pe platforma de streaming interactiv Fireside, pe care Cuban a cofondat-o, el a spus că oamenii „se întâlnesc şi se convoacă în exces”.

„Este cea mai mare pierdere de timp şi productivitate”, a declarat Cuban.

Cuban a fost foarte vocal cu privire la angajamentul său de a avea putere asupra propriului timp - el spune că este parţial ceea ce l-a determinat să vrea să devină un om de succes. Pentru el, şedinţele sunt un obstacol în calea controlului propriului program.

Rutina sa zilnică începe cu trezirea la ora 6:30 dimineaţa, unde răspunde la o rundă de e-mailuri de dimineaţă, ia micul dejun şi face exerciţii fizice înainte de a se apuca de restul zilei de lucru. Programul său încărcat face ca gestionarea riguroasă a timpului să fie cheia succesului său.

„Încerc să am întâlniri şi şedinţe doar dacă trebuie să ajung la o concluzie sau dacă nu există altă cale - la fel şi cu telefoanele”, i-a spus Cuban lui Voss la sfârşitul lunii iunie.

În 2019, mai bine de jumătate dintre angajaţii intervievaţi au declarat că şedinţele sunt doar distrageri de la îndeplinirea sarcinilor, potrivit unui sondaj al firmei de consultanţă organizaţională Korn Ferry.

Apariţia pandemiei Covid-19 a înrăutăţit lucrurile. Sălile de conferinţă au devenit apeluri Zoom. Trecerea pe la biroul cuiva pentru a pune o întrebare rapidă s-a transformat în întâlniri pe Microsoft Teams sau Slack. Pe scurt, existau acum mai multe modalităţi de a organiza întâlniri şi, prin urmare, au fost organizate mai multe întâlniri.

Rezultatul: Conform cercetărilor Microsoft, oamenii participă la de trei ori mai multe întâlniri Teams pe săptămână în prezent, comparativ cu februarie 2020.

Cuban a fost întotdeauna un critic al şedinţelor. El i-a spus lui Voss că, la începutul carierei sale, dacă trebuia să organizeze o şedinţă, ar fi scăpat de toate scaunele din sala de conferinţe, astfel încât toţi cei prezenţi să fie nevoiţi să stea în picioare.

Politica sa nu a ţinut, însă omul de afaceri prefer să rezolve problema şedinţelor răspunzând la diferite task-uri prin mailuri şi atât.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
timp,
angajati,
crestere,
miliardar,
american,
companii

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.