Gabriela Firea, parteneriat SURPRIZĂ pentru Centenarul Marii Uniri

Postat la 26 octombrie 2017 363 afişări  

Mai multe acţiuni culturale vor fi organizate în comun, anul viitor, de Primăria Capitalei şi Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara pentru a marca împlinirea a o sută de ani de la Marea Unire din 1918, un acord de colaborare între cele două administraţii fiind semnat joi, la Deva, în prezenţa primarului general Gabriela Firea şi a preşedintelui CJ Hunedoara, Mircea Bobora.

Gabriela Firea, parteneriat SURPRIZĂ pentru Centenarul Marii Uniri
Gabriela Firea, parteneriat SURPRIZĂ pentru Centenarul Marii Uniri

"În ceea ce priveşte importanţa pe care o acordă Capitala Anului Centenar, anului Marii Uniri, sunt printre cei cărora nu le este ruşine, nici atunci când ajung în străinătate, că sunt româncă, îmi iubesc ţara, nu m-aş vedea trăind într-o altă ţară, ci doar vizitând alte ţări. (...) Nu găsim peste tot în lume ceea ce aveţi aici: cetate, castel, gorun, Ţebea (Cetatea Deva, Castelul Corvinilor, Gorunul lui Horea, cimitirul Ţebea — n.r.). Sunt lucruri unice în lume şi cred că trebuie să fie puse în evidenţă. În ceea ce priveşte Anul Centenar, am stabilit şi cu domnul preşedinte, vor fi acţiuni care se adresează copiilor, tinerilor, studenţilor, şi nu doar activităţi care se desfăşoară în mediul academic şi universitar. Vrem ca de Anul Centenar să se bucure întreaga ţară (...). Am stabilit un set de acţiuni concrete, unele aici, altele la Bucureşti", a declarat primarul general al Capitalei.

Gabriela Firea a arătat că acordul de cooperare semnat cu judeţul Hunedoara prevede o serie de acţiuni culturale care să arate conexiunile istorice între capitalele Daciei, Daciei Romane şi Bucureşti, lansarea unei monografii şi a unor studii care să restabilească adevărul despre anumite momente istorice, scrie realitatea.net

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

ZF.ro
Cum să ai propriul home cinema în faţa canapelei fără să cheltui o avere Cum să ai propriul home cinema în faţa canapelei fără să cheltui o avere
Arabia Saudită DINAMITEAZĂ economia mondială. Ce se întâmplă i-a lăsat cu gura căscată şi pe cei mai mari analişti
ONE.ro
Drama vedetei TVR Maria Linda. "Ajunsesem la 80 de kg, iar eu nu sunt o persoană înaltă. Devenisem aproape rotundă" Drama vedetei TVR Maria Linda. "Ajunsesem la 80 de kg, iar eu nu sunt o persoană înaltă. Devenisem aproape rotundă"
A fost în 80 de vacanţe de lux, fără să cheltuiască niciun ban!
Cum arată principesa Karina, care l-a înlocuit pe Nicolae la succesiunea tronului României
Descopera.ro
Un URAGAN de materie întunecată se va CIOCNI cu Pământul. Alerta dată în urmă cu puţin timp Un URAGAN de materie întunecată se va CIOCNI cu Pământul. Alerta dată în urmă cu puţin timp
Una dintre cele mai STRĂLUCITE minţi ale României. La numai 4 ani îi uluia pe toţi cu capacitatea lui. La 5 ani era deja un GENIU MONDIAL
Planul PERICULOS de a ghida EXTRATEREŞTRII către Terra înseamnă şi modificarea Soarelui: „Numai aşa îi atragem”. Urmările ne vor afecta pe toţi
Go4it.ro
Mai LACOMI decât Apple! Un producător de smartphone-uri cu ANDROID cere peste 100 de dolari pentru un accesoriu simplu Mai LACOMI decât Apple! Un producător de smartphone-uri cu ANDROID cere peste 100 de dolari pentru un accesoriu simplu
De la producător de telefoane „chinezeşti” la numărul unu în lume: HUAWEI plănuieşte să întreacă Samsung în 2019 cu un telefon cu PATRU camere foto
Maşinile cu benzină vor fi INTERZISE prin lege. În locul acestora vor fi propuse modele cu motoare electrice
Csid.ro
Postul intermitent: slăbirea preferată de vedete GALERIE FOTO Postul intermitent: slăbirea preferată de vedete GALERIE FOTO
Vopseaua de păr: substanţele toxice pe care le conţin unele produse
Murăturile din comerţ în România - de ce ne pot îmbolnăvi grav?

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.