Fotografa britanică Jane Bown, celebră pentru portretele The Beatles şi Queen, a murit la 89 de ani

Autor: Bogdan Enache Postat la 22 decembrie 2014 0 afişări

Jane Bown s-a alăturat redacţiei The Observer în 1949 şi a continuat să meargă la birou în fiecare săptămână timp de peste o jumătate de secol. Printre personalităţile pe care le-a fotografiat se numără membrii trupelor The Beatles, Queen, dramaturgul Samuel Beckett, balerinul Rudolf Nureyev şi artistul Francis Bacon. Unele dintre fotografiile sale sunt expuse la National Portrait Gallery din Londra, informează bbc.com.

Directorul editorial al The Observer, John Mulholland, a numit-o pe Jane Bown "parte din ADN-ul The Observer".

Fotografa a mers pentru ultima dată în redacţia publicaţiei în luna august, deşi starea sa de sănătate nu îi mai permitea să facă fotografii.

"În cei peste 50 de ani în care a lucrat pentru The Observer, (Jane Bown, n.r.) a realizat unele dintre cele mai memorabile şi pătrunzătoare fotografii ale unor figuri culturale şi politice proeminente ale secolului al XX-lea. De la Queen la The Beatles, de la Samuel Beckett la Bjork, de la John Betjeman la Bob Hope, fotografiile sale realizate cu mare grijă au devenit parte a peisajului nostru cultural", a declarat Mulholland.

"(Jane Bown, n.r.) este parte din ADN-ul The Observer - contribuţia sa la istoria ziarului, dar şi la moştenirea artistică a Marii Britanii este imensă şi îi va supravieţui peste timp. A fost iubită de colegi şi adorată de cititorii ziarului. Îi vom simţi lipsa foarte puternic", a mai spus directorul editorial al The Observer.

Criticul culinar al ziarului, Jay Rayner, a scris pe contul său de Twitter: "A fost o mare onoare să lucrăm împreună la câteva materiale. Nu vom mai vedea ceva asemănător".

"Metoda lui Jane Bown era dezarmantă: scotea camera dintr-o sacoşă de cumpărături şi se uita un pic ca şi cum verifica dacă subiectul este destul de interesant. Apoi făcea vreo zece fotografii şi asta era. Acolo, printre fotografiile acelea, era o imagine pentru care aproape orice alt fotograf ar fi trebuit să facă o sută de cadre pentru a o obţine", a mai scris Rayner.

Un portret al lui Jane Bown realizat de ziarul The Guardian în urmă cu câteva luni arată că aceasta a fost crescută de mai multe mătuşi din partea mamei sale, părinţii săi nefiind căsătoriţi. Mai târziu avea să descopere că una dintre mătuşile sale, Daisy, era de fapt mama sa.

Jane Bown a devenit fotograf în 1946, după ce s-a înscris, fără să se gândească prea mult, la un curs la Şcoala de Artă Guildford. A împrumutat 50 de lire de la una dintre mătuşi pentru a-şi cumpăra primul aparat foto.

Jane Bown a declarat, la un moment dat, că The Observer a fost singurul ziar pentru care şi-a dorit să lucreze şi că, pentru ea, şedinţa foto ideală dura doar zece minute.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
JANE BOWN,
DECES,
THE OBSERVER

Citeşte pe comedymall.ro

/actualitate/fotografa-britanica-jane-bown-celebra-pentru-portretele-the-beatles-si-queen-a-murit-la-89-de-ani-13735047
comments powered by Disqus
Cum îşi reinventează afacerile micii antreprenori români? Cum îşi reinventează afacerile micii antreprenori români?

Reinventaţi de pandemie Ţi-ai pus toate economiile la bătaie. Ţi-ai vândut, poate, apartamentul sau motocicleta şi ai investit banii într-o afacere. Nu acum, ci în urmă cu câţiva ani. Totul a mers bine. Ai crescut, uşor-uşor, cu paşi mici, dar ai ajuns la profit, iar acum businessul îţi e suficient să trăieşti fără a avea nevoie şi de un job. Ţi-ai îndeplinit visul. Până când, într-o zi pe care nici tu, nici altcineva nu putea s-o prevadă, totul se prăbuşeşte. Totul se închide. Marfa ta, serviciile tale nu-şi mai găsesc acum clienţii. Totul e captiv în izolare, publicul tău ţintă nu mai există, iar dacă există, îşi drămuieşte cu grijă banii pentru o potenţială criză care se prevesteşte.

vezi continuarea
ZF.ro
Măsuri drastice în piaţa muncii. Cum se schimbă contractele de muncă din cauza crizei Măsuri drastice în piaţa muncii. Cum se schimbă contractele de muncă din cauza crizei
Vom ajunge să dăm şi noi ture prin cimitir. Cimitirul economic va fi plin de morţi care nu vor supravieţui crizei
Mediafax
VIDEO Imagini apocaliptice în ZONA ZERO a pandemiei de coronavirus. Scene violente între autorităţi şi chinezi VIDEO Imagini apocaliptice în ZONA ZERO a pandemiei de coronavirus. Scene violente între autorităţi şi chinezi
Ce se va întâmpla cu preţurile produselor din magazinele Mega Image? Compania anunţă „măsuri de urgenţă”
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel” Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel”
Demisie „fulger”. Un medic chirurg va conduce Ministerul Sănătăţii. Cine este Nelu Tătaru, propus să preia funcţia după plecarea lui Costache
MonitorulSiguranteiCetateanului
O zi din viata militarilor SMURD, eroi in plina epidemie:  "Tati, ai grija de tine, sa nu vii bolnav acasa!" O zi din viata militarilor SMURD, eroi in plina epidemie: "Tati, ai grija de tine, sa nu vii bolnav acasa!"
Jurnal de pandemie. Prof. Dr. Olga Simionescu: As pune corturi mari la granita si as tine acolo lumea in carantina

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.