Fostul director al Poliţiei Locale Ploieşti Cristinel Toader, plasat în arest la domiciliu

Autor: Daciana Ilie Postat la 05 august 2015 99 afişări

Fostul director al Poliţiei Locale Ploieşti Cristinel Toader, prezentat miercuri instanţei, cu propunere de arestare preventivă, sub acuzaţiile de şantaj, folosirea de informaţii nedestinate publicităţii şi operaţiuni comerciale incompatibile cu funcţia, a fost plasat în arest la domiciliu.

Magistraţii Tribunalului Prahova au respins, miercuri, propunerea procurorilor DNA de arestare preventivă a fostului director al Poliţiei Locale Ploieşti Cristinel Toader, acuzat de mai multe fapte de corupţie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În schimb, judecătorii au dispus plasarea în arest la domiciliu a lui Toader şi i-au impus acestuia să nu ia legăturii cu martorii din dosar, între care se numără mai mulţi angajaţi ci Poliţiei Locale Ploieşti, unii dintre aceştia cu funcţii de conducere în cadrul instituţiei.

Decizia de miercuri a instanţei nu este definitivă.

Cristinel Toader a fost reţinut, marţi după-amiază, de către procurorii DNA Ploieşti, după aproximativ cinci ore de audieri într-un dosar în care este acuzat de patru fapte de şantaj, dar şi de infracţiunile de folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (trei fapte) şi efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia deţinută, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (12 acte materiale).

Potrivit unui comunicat dat publicităţii de DNA, în perioada 2013 - 2014, Cristinel Toader, în calitate de director general al Poliţiei Locale Ploieşti, "a viciat concursurile organizate pentru ocuparea unor posturi vacante în cadrul acestei instituţii, în sensul că i-a constrâns pe membrii comisiilor de examinare să-i pună la dispoziţie subiectele, pe care le-a furnizat mai multor candidaţi, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 200 şi 1.000 euro".

Procurorii susţin că, pentru un concurs organizat în luna ianuarie a anului trecut pentru ocuparea funcţiei de şef serviciu, Cristinel Toader a contactat persoana care candida pentru postul respectiv, de la care a pretins şi a primit suma de 1.000 euro în schimbul furnizării subiectelor pentru proba scrisă a concursului.

Pentru a obţine subiectele, Toader "l-a constrâns prin ameninţare cu pierderea postului" pe un membru al comisiei de examinare, cel care a şi conceput subiectele şi care, în urma ameninţărilor, le-a pus la dispoziţia şefului său.

După ocuparea funcţiei de către persoana respectivă, în luna martie 2014, Toader Cristinel a ameninţat-o cu desfiinţarea funcţiei dacă nu îi pune la dispoziţie variantele de subiecte de examen şi răspunsurile corecte ale acestora pentru un alt concurs organizat la poliţia locală pentru ocuparea unui post. Totodată, Toader Cristinel a contactat persoana care candida pentru postul respectiv, de la care a pretins şi a primit suma de 200 euro în schimbul furnizării subiectelor pentru proba scrisă a concursului.

Procurorii au mai stabilit că, pentru un alt concurs organizat în martie 2013, în cadrul Poliţiei Locale Ploieşti, Toader a obligat un subaltern să conceapă, să redacteze şi să-i furnizeze subiectele de examen, pe care le-a pus la dispoziţia unui candidat înainte de proba scrisă, pentru ca acesta să fie declarat admis, fără însă a pretinde în schimb sume de bani.

După ocuparea funcţiei respective, noul ocupant al postului a fost numit preşedinte al comisiei de examinare pentru un alt concurs de şef birou.

"Preşedintelui comisiei de examinare i-a fost impus de către Toader Cristinel - sub ameninţarea cu desfiinţarea locului de muncă - să introducă în plicurile cu subiecte pentru concurs nişte variante de subiecte care, contrar procedurii, nu fuseseră concepute de el, ca preşedinte al comisiei de examinare, ci fuseseră impuse de directorul general al instituţiei, în vederea favorizării unui anumit candidat care, în urma concursului desfăşurat, a fost desemnat câştigător", se arată în comunicatul DNA.

Procurorii anticorupţie îl acuză, de asemenea, pe Cristinel Toader că, în perioada 2012 - 2014, deşi deţinea funcţia publică de director general al Poliţiei Locale Ploieşti, a coordonat prin persoane interpuse întreaga activitate a S.C. ESROM ADVERTISING SRL Ploieşti, firmă în care a deţinut anterior calitatea de asociat/administrator şi S.C. ZEDEKA ADVERTISING SRL Ploieşti, la care mama sa a avut calitatea de asociat, desfăşurând în numele acestora activităţi producătoare de venituri pentru sine sau pentru altul, constând în închirierea de panouri publicitare.

"Activităţile sunt incompatibile cu funcţia respectivă, deoarece, potrivit Legii nr. 155/2010 a Poliţiei Locale, poliţistului local îi este interzis să efectueze direct sau prin persoane interpuse activităţi de comerţ ori să participe la administrarea sau conducerea unor operatori economici", precizează comunicatul DNA.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
TOADER,
AREST DOMICILIU,
/actualitate/fostul-director-al-politiei-locale-ploiesti-cristinel-toader-plasat-in-arest-la-domiciliu-14665270
14665270
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.