Europa s-ar putea confrunta în câteva săptămâni cu o penurie de combustibil pentru avioane

Autor: Iulian Moşneagu Postat la 10 aprilie 2026 7 afişări

Asociaţia europeană a aeroporturilor a avertizat că Europa s-ar putea confrunta cu o penurie sistemică de combustibil pentru avioane în trei săptămâni, dacă Strâmtoarea Ormuz nu va fi redeschisă, solicitând măsuri urgente la nivelul UE.

Europa s-ar putea confrunta în câteva săptămâni cu o penurie de combustibil pentru avioane

Într-o scrisoare adresată Comisiei Europene, Consiliul Internaţional al Aeroporturilor – Europa (ACI Europe) a avertizat că o criză a combustibilului ar „afecta semnificativ economia europeană”, amplificând impactul macroeconomic al creşterii preţurilor petrolului provocate de conflictul din Orientul Mijlociu, conform Reuters.

„Dacă tranzitul prin Strâmtoarea Ormuz nu este reluat într-un mod semnificativ şi stabil în următoarele trei săptămâni, o penurie sistemică de combustibil pentru avioane riscă să devină realitate în Uniunea Europeană”, se arată în scrisoare.

ACI Europe a subliniat că apropierea sezonului estival, „când transportul aerian susţine întregul ecosistem turistic de care depind multe economii ale UE”, a amplificat aceste temeri.

Potrivit unui studiu ACI bazat pe date disponibile până în 2019, conectivitatea aeriană contribuie anual cu 851 de miliarde de euro la PIB-ul economiilor europene şi susţine 14 milioane de locuri de muncă. Totodată, aeroporturile gestionează 26% din exporturile Europei, raportat la valoare.

În scrisoarea sa, ACI Europe a cerut monitorizarea aprovizionării la nivelul întregii Uniuni pentru a ajuta industria să îşi coordoneze răspunsul. „În prezent, nu există la nivelul UE o cartografiere, evaluare şi monitorizare a producţiei şi disponibilităţii combustibilului pentru avioane”, se arată în document.

În pofida anunţului făcut de Donald Trump privind un armistiţiu de două săptămâni în războiul cu Iran, preţurile globale ale petrolului au rămas la niveluri ridicate.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
aeroporturi,
penurie,
COVER STORY. Care sunt atuurile expaţilor români? Vânaţi sau avansaţi, executivii români au împânzit globul. Conduc afaceri de miliarde de euro din fotoliile cele mai înalte pentru pieţe, regiuni sau chiar la nivel global. Cum au ajuns acolo?

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.