Este oficial! 400 de angajaţi Mega Image îşi fac bagajele

Autor: Alina-Elena Vasiliu Postat la 16 august 2016 318 afişări

Anunţul făcut de Mega Image

Este oficial! 400 de angajaţi Mega Image îşi fac bagajele

Retailerul belgian Mega Image îşi mută birourile în proiectul Plaza Ro­mâ­nia al grupului Anchor în următoarele două săptă­mâni. Mutarea vine după ce, în mai, compania de dezvoltare imobiliară Anchor Grup a anunţat că a finalizat lucrările de reconversie a unei părţi din mall în spaţii cu destinaţie office. Iniţial, mutarea Mega Image a fost anunţată pentru luna iulie.

„Încă nu ne-am mutat, dar cu si­guranţă ne vom reloca birourile în Plaza până la sfârşitul lunii august. Deocam­da­tă funcţionăm tot în spaţiul din zona Griviţa“, spune Adrian Nicolaescu, mar­keting vicepresident al Mega Image România.

Necesitatea unui spaţiu mai încăpă­tor pentru sediul central al Mega Image vine ca rezultat al dezvoltării activităţii com­paniei din ultimul an, spuneau repre­zentanţii companiei la începutul lui 2016.

Mallul Plaza România a trecut printr-un amplu proces de renovare, prin care a transformat 10.600 de metri pătraţi de retail în spaţii de birouri, sub numele Plaza România Offices. Zona de office face parte practic din centrul comercial, comunicând direct cu spaţiul în care se regăsesc magazinele.

Retailerul Mega Image se va muta într-o suprafaţă de 3.360 de metri pătraţi, adică aproximativ o treime din totalul spaţiilor de birouri. Noile birouri ale Mega Image vor fi situate în aripa de est a clădirii mallului, la etajul al doilea. În acest moment, sediul central al Mega Image se află pe srada Siret, nr. 95, spaţiu ocupat din anul 2006.

Mega Image este cel mai extins lanţ de magazine din România, cu peste 470 de unităţi sub mai multe formate. În total compania are în România circa 9.200 de salariaţi, din care doar 400 vor face obiectul acestei mutări, restul fiind angajaţi în magazine sau în depozite.

Lanţul Mega Image este singura reţea din comerţul modern din România care şi-a concentrat atenţia pe Bucureşti. Astfel, din totalul reţelei, circa 370-380 de unităţi sunt deschise în Capitală, potrivit estimărilor ZF.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.