Este confirmat! A fost descoperită cea mai asemănătoare planetă cu Terra de până acum

Postat la 28 august 2016 3998 afişări

O navetă spaţială urmează să fie trimisă pe suprafaţa planetei.

Este confirmat! A fost descoperită cea mai asemănătoare planetă cu Terra de până acum

O navetă spaţială urmează să fie trimisă pe suprafaţa planetei în următorii 30 de ani.

Oficialii Observatorului Sudic European au confirmat descoperirea unei noi exoplanete. Vestea este extrem de importantă, deoarece înseamnă că în apropiere de Terra există o planetă care ar putea susţine  viaţă. ,,Proximitatea pe care am descoperit-o este cu adevărat fascinantă, nici că se putea mai bine", susţine unul dintre membrii grupului de cercetare, Michael Endl (Universitatea din Texas). 

Vezi aici de ce noua planetă este atât de importanră pentru Terra!

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
descoperire,
planeta,
sustinere

ALEPH STORY: Dezvoltatorii vor lua în vizor hotelurile vechi pentru a le demola şi pentru a dezvolta hoteluri şi blocuri noi. O discuţie cu Dana Ciriperu, Ziarul Financiar şi Dan Pavel, editor-prezentator ŞTIU

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.