Emil Hurezeanu vorbeşte, la TNB, despre "Europa, între crizele de creştere şi criza terminală"

Autor: Madalina Cerban Postat la 18 ianuarie 2015 79 afişări

Jurnalistul şi analistul politic Emil Hurezeanu va vorbi despre "Europa, între crizele de creştere şi criza terminală", în cadrul programului "Conferinţele Teatrului Naţional", pe 25 ianuarie, de la ora 11.00, la Sala Atelier a Teatrului Naţional Bucureşti (TNB), informează instituţia teatrală.

Conferinţa susţinută de Emil Hurezeanu va fi prima din seria organizată în acest an la Teatrul Naţional Bucureşti.

"Europa se află în centrul unor crize neobişnuite: un război în Răsărit, între Ucraina şi Rusia, declanşat de dorinţa Ucrainei de apropiere de Europa şi de dorinţa Rusiei de despărţire de Europa. Se pune în chestiune capacitatea Occidentului de depăşire a crizei economice şi a crizelor sociale, a neputinţei politice şi morale de gestionare a democraţiei în era capitalismului muribund. Asistăm la comoţia provocată de atentatele teroriste din capitala Franţei, pe un fundal de escaladare a fenomenelor de antisemitism, islamofobie şi xenofobie în ţările fondatoare ale iluminismului şi civilizaţiei euro-atlantice. Nu mai putem vorbi nici de creştinism, nici de Islam, ci de furia apusului religiilor. Suntem martorii unei crize mai ample a globalizării, care omogenizează fără să conecteze, ci prin separarea şi exacerbarea identităţilor. O criză a religiei, a ideologiilor colective şi integratoare, sfidate de excesele individualismului debusolat, autist şi agresiv. Crizele Europei s-au instalat şi între centru şi periferie, la nivelul statelor naţionale membre ale UE, precum şi între miezul tare al Europei dezvoltate în raport cu ţările periferice ale continentului. Alcătuiesc aceste semne şi semnale un sindrom temporar, în logica creşterii problematice, sau unul terminal, în logica descreşterii iremediabile a Occidentului?", spune Emil Hurezeanu.

Emil Hurezeanu s-a născut în 1955, la Sibiu, şi este unul dintre cei mai cunoscuţi ziarişti şi analişti politici ai momentului.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
EMIL HUREZEANU,
CONFERINŢĂ,
TNB
/actualitate/emil-hurezeanu-vorbeste-la-tnb-despre-europa-intre-crizele-de-crestere-si-criza-terminala-13772487
13772487
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.