eMAG lansează categoria Home&Deco şi estimează vânzări de 30 de milioane de lei în primul an

Autor: Ana Maria Petcana Postat la 11 septembrie 2014 74 afişări

Retailerul online eMAG.ro a început să vândă mobilă şi decoraţiuni interioare, odată cu lansarea categoriei Home&Deco, pentru care estimează vânzări de 30 de milioane de lei în primul an, a anunţat compania.

eMAG a încheiat contracte cu 34 de vendori pentru această categorie şi are listate deja peste 10.000 de produse din secţiunile Bucătărie şi servire, Curăţenie şi întreţinere, Mobilier, Saltele, Decoraţiuni.

De la începutul anului, eMAG a mai lansat trei categorii noi: Auto, Sport şi Activităţi în aer liber şi Food (Supermarket direct la tine acasă), în parteneriat cu Mega Image.

"Categoria Home&Deco face parte din planul eMAG de extindere pe orizontală. Diversificarea este o constantă în tot ceea ce ne propunem, iar această a patra categorie lansată de la începutul acestui an, ne aduce şi mai aproape de obiectivul nostru de a deveni magazinul online în care clienţii pot găsi aproape orice produs (...) Estimăm că în primul an de la lansare, categoria Home&Deco va genera vânzări de aproximativ 30 de milioane de lei", a declarat Violeta Luca, vicepreşedinte şi director executiv al eMAG.

Gama Home&Deco cuprinde branduri precum Tefal, Vileda, Luminarc, Arcuisine, Bormioli, Fiskars, Tescoma, Brabantia, Gimi, Fackelmann, Dr. Oetker, Solingen, Curver sau Green Future.

Articolele din stocul propriu al eMAG, care cuprinde în prezent 1.500 de produse, au termen de livrare de 24 de ore, iar comenzile în valoare totală de peste 90 de lei beneficiază de livrare gratuită. Pentru celelalte articole, pragul mediu pentru livrarea gratuită este de 250 de lei/comandă, iar livrările se efectuează în maximum 48 de ore de la lansarea comenzii.

Lansat în 2001 ca un magazin online de sisteme de calcul şi produse de birotică, eMAG este unul dintre cele mai mari magazine online de pe piaţa românească. Magazinul online este deţinut de grupul Naspers 74,2% şi Iulian Stanciu - 25,8%.

Echipa eMAG este formată din aproximativ 900 de angajaţi, iar până la finalul acestui an va trece pragul de 1.000 de angajaţi. Retailerul are programate, în acest an, investiţii de un milion de euro în dezvoltarea şi consolidarea echipei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
EMAG,
HOME&DECO,
/actualitate/emag-lanseaza-categoria-home-deco-si-estimeaza-vanzari-de-30-de-milioane-de-lei-in-primul-an-13249159
13249159
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.